35678 poze   203488 vizite
Albume
1 noile mele pagini pe sunphoto2014-2016 dorinte o parte iar cealalta de vizionataaaaaaaaaaaa urgentabutilon   abutilon galben      abutilo portocaliu         abutilon alb         abutilon rosuachimenesiacnitusacnitus mov planta   acnitus galben      acnitus rosu         acnitus bleoaeschinanthusaglaonema plante preluate de pe net   aglaonema key largo   aglaonema modestum      aglaonema cretealbastrele florialcea rosea nalbaalchemila mollisalune de pamant   rog ajutor sa completez colectia de irisi in august      lamaita         deutzia         campanule         gura leuluiamestec cusaturiamorphophallusanuntaptenia   ficusasarumasclepias siriaca floriasparagus falcatumaster   aster alb      aster mov planta   dincentra roz cu albatractii turistice la naieniazaleebegonii decorative prin frunzebeloperone floribergenia rozboboceibrugmansia flori   brugmansia alba cu striatii verzi   brugmansia necunoscuta   brugmansia roz flori      brugmansia galbena flori         brugmansia roz dubla pink perfection flori         brugmansia red picote flori         brugmansia lemon lime floribujoribujoribuna dimineata la toticactusi   clematite      clematita 1 necunoscuta         clematita 2      muscate curgatoare         crini de gradina         hemerocalis         necunoscuta 3cactusi de vanzarecalatheea floricaldaruse 2014campanula glomerata superba floricampanula rubiflora floricapritele mele dragicaryopteris floricateii meiceapa de frunzecercelusicestrum nocturnumcitateclematite floriclerodendroncoada soricelului galbencoada soricelului rozcoleus urzicute coloratecolumnea floricondurasicontactcordyline planta   cordyline terminaliscoreopsis   o alta floare necunoscutacorncrin africancrin iarbacrin powelicrini de vanzarecrinii de ghivecicrizanteme si tufanelecrocus brandusecrucea manafului la naienicumpar lastari de leandrucusaturi 1cusaturi 10cusaturi 13cusaturi 24cusaturi 25cusaturi 28cusaturi 29daliiDe citit si meditat pt sufletDe Mihail si Gavril la multi anide vanzare plante de gradina si apartamentdin gradinadisponibildracila pomdubiosechinaceea florieueucaris amazonica plantaeuonymus fortuneiferiga de gradina   zmeuraficateauafloarea miresiifloriflori de ceaiflori de ghiveci   hibiscusi      crini         margarete      hemenocalis festalis      nalbeflori de gradinaflori nemuritoare floareflorii de campforsythiafragute de gradina dulcifritilaria meleagrisfritillaria imperialisgaillardia florigandul zileigarofitegeraniumgesneriaceeghioceighiocei batutigladiole florigloxinia plante   gloxinia boliviangradina de legumegradina mea de florigutui japonezhameihelenium floriheuchera   violeteheuchera cherries jubileehibiscusi 2014hortensiehosta   zorele      helianthus         strugurehreaniasomie floriicoaneidei interesante culese de pe net 2idei interesante culese de pe net Aidei interesante culese de pe net Bimagini gradina mea de visimi doresc pt 2014-2016intrebari si raspunsuriiresineirisi 2014irisi pitici   leusteanjasminumjustitia florikalanchoe florikeria japonicakohlerieLa multi ani 2014lalelelantana florileandri   phloxliliacliliac chinezescloboda noualuleaua turculuiLYCHNIS CHALCEDONIAlysimaschia floaremacimarantacee   calateea exotica flori   calateea makoyana   calatheea zebrina planta   ctenate flori   maranta tricolor planta   necunoscutamargarete florimargaritarmenta americanameteorit pe cermicsunele mixandreMinune Dumnezeiasca la Naieniminuni ale naturii create de dumnezeuminuni ale naturii create de dumnezeu 11minuni ale naturii create de dumnezeu 2minuni ale naturii create de Dumnezeu 3   minuni ale naturii create de Dumnezeu 4minuni ale naturii create de Dumnezeu 5   minuni ale naturi create de dumnezeu 6      minuni ale naturii create de dumnezeu 7minuni ale naturii create de dumnezeu 8minuni ale naturii create de dumnezeu 9minuni ale naturii create de dumnezeu10monardamultumescmultumesc tuturorMultumesc tuturor celor ce mi sunt prietenimuscatemuscate zonalemusetelnarcisenecunoscut   flori de apartament 2014      cala 2014nemathanthus   nemathanthus flori galbene      nemathanthus flori rosiinerinenigellanoapte bunao dupa amiaza placuta tuturoro saptamana frumoasa va doresco seara frumoasa tuturoro zi bunaoxalis   oxalis atropurpurea      oxalis iron cros   oxalis molten lava floare   oxalis necunoscut   oxalis roz      oxalis corymbosa aureo reticulatapaste fericitpeisaje   pomi fructiferi pruni ciresi peripelinpenstemon albpeperomiapeperomia plantapersica fritilariaphilodendronphisostegiapicturiplanta agastache sunset yelowplanta caryopteris albastruplanta necunoscuta 1plante a caror denumire nu o cunoscplante de partament de vanzare   haemanthus albiflos   sedum      onoetheraplante medicinale 1ploaiaplumbago   plumbago albastru   plumbago rosuprajitura de postprieteniprimuleprovizoriupt toate fetele un gand bunranunculusrasaduri de floriregina noptiiretete   reteta pt vegeta baza pt mancaruri   retete de salata beuf      retete de salata beuf de dulce   retete pt sosuri de dulce   retete pt supe 1      retete pt supe de postroinitarudbeckiarugaciune la inceput de anrugaciuni de dimineata   rugaciune   rugaciunile de searascanteioare floriscarlea salviascheflera   schefflera variegataschlumbegeraSfantul Arsenie BocaSfantul Nectarieskimmia japonica plantasmochinspathiphyllum   spathyphyllum   spathyphyllum pictasporul caseisporul casei de gradina floristeviesymphoricarphostalpa gastei planta medicinalatataneasa planta medicinalatiarella plantatradescantiitrandafiritrandafiri salbaticitufaneleun sfarsit de saptamana placuturechea iepureluiurzicivand goblenuri punct in crucevand lucrari executate pe etamina   de vanare pernute cu insecte   de vanzare benzi decorative pt masa      de vanzare benzi decorative pt masa cu flori      de vanzare benzi decorative pt masa de craciun      de vanzare benzi decorative pt masa de paste   de vanzare fete de masa      de vanzare fete de masa cu decoratiuni de craciun      de vanzare fete de masa cu flori   de vanzare pernute cu flori   de vanzare pernute cu fructe   de vanzare pernute cu modele acvatice   de vanzare servetele pe etamina      de vanzare servetele cu decoratiuni de craciun      de vanzare servetele cu decoratiuni pt paste      de vanzare servetele cu flori   pernute cu legume modele de vanzare   pernute cu modele cu animale de vanzarevand struguriviorele de padure floriyuca de gradinazambile hyacinthus   micsunelezephiranteszmeura

membru din 6 decembrie 2012

De citit si meditat pt suflet

1653247_525074777595872_1438622133313242366_n
1653247_525074777595872_1438622133313242366_n
10456164_525074824262534_1238789259231492943_n
10456164_525074824262534_1238789259231492943_n
604175_331160153737849_5322211324113975390_n
604175_331160153737849_5322211324113975390_n
541557_741754649237157_1555902121883012510_n
541557_741754649237157_1555902121883012510_n
988958_810738295639142_6541800093659936507_n
988958_810738295639142_6541800093659936507_n
560219_1495261880755085_978450485573082954_n
560219_1495261880755085_978450485573082954_n
10696305_352477091589889_8503220359211574656_n
10696305_352477091589889_8503220359211574656_n
1236025_673101646130803_6383571707952426342_n
1236025_673101646130803_6383571707952426342_n
10801588_350928081744790_2192207684283565806_n
10801588_350928081744790_2192207684283565806_n
1094968_253714234799509_1286392398_n
1094968_253714234799509_1286392398_n
1495505_226269314210668_235865793_n
1495505_226269314210668_235865793_n
1504937_229393000564966_1815872560_n
1504937_229393000564966_1815872560_n

Comentarii album • 53
Nume:



gabilaura 11 ianuarie 2015  
cartea ,,duhovnicul un devotat prieten de suflet,,

Cartea de faţă este o carte a prieteniei, a sufletului, este un medicament pentru noi toţi. Sufletul nostru va deveni mai bun. Ne vorbeşte despre taina sufletului, atunci când rătăcim prin viaţă, când ne copleşesc necazurile. Să ne întoarcem să citim această carte şi să înţelegem cu puterea minţii lucrurile pe care tot noi le complicăm, şi putem fi mai buni. Ca să-ţi găseşti liniştea trebuie să fii alături de Dumnezeu, de biserică. O carte medicament, ca o biblie de suflet
Răspunde Raportează
gabilaura 10 ianuarie 2015  
Legătura între vii şi adormiţi
Una dintre tradiţiile vechi şi nestrămu­tate ale Bisericii noastre este şi rugăciunea pentru cei morţi. Istorisirea Sfintei Evanghelii despre dumnezeiasca şi minu­nata Schimbare la Faţă a Domnului, care ni-i înfăţişează pe Moise şi pe Ilie, precum şi pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, ne arată limpede că morţii au o conştiinţă desăvârşită.
Trecând prin moarte, viaţa continuă. Cei care pleacă din această viaţă îşi păs­trează comuniunea duhovnicească cu mă­dularele Bisericii care se află pe pământ prin virtutea dragostei în Hristos. Această dragoste face să fie una totalitatea credincioşilor. Ea îi uneşte, deoarece Biserica es­te una şi are drept Cap pe Hristos. Noi, cei care credem, alcătuim trupul Bisericii şi fiecare în parte suntem un mădular al aces­tui trup. Moartea schimbă, dar numai în mod simţit, legăturile dintre cei ce au murit şi cei ce trăiesc. „Şi dacă trăim, şi dacă mu­rim, ai Domnului suntem” (Romani 14,8).
„Moartea trupească, despărţirea sufle­tului de trup nu distruge legătura credin­ciosului cu Biserica; nu-1 desparte de cele­lalte mădulare în Hristos”. De altfel, dra­gostea este veşnică, precum sunt şi suflete­le. Din numeroasele mărturii cuprinse în Sfânta Scriptură, dar mai ales în Istoria Bisericii noastre şi în Tradiţie, aflăm că există o comuniune duhovnicească şi o în­trajutorare în dragoste şi rugăciune între mădularele Bisericii cereşti şi pământeşti, deoarece toţi împreună alcătuim „o comu­niune de sfinţi”.
Toţi cei care au adormit şi toţi cei ce trăim în această lume ne aflăm într-o tai­nică şi mai presus de fire comuniune de viaţă, rugăciune şi dragoste frăţească. Prin această legătură cei vii îi ajută pe cei morţi. Pe această legătură se întemeiază parasta­sele Bisericii noastre, care dintru început le săvârşea şi se ruga pentru cei adormiţi. Dacă parastasele nu ar fi folosit pe cei morţi, Biserica nu le-ar fi săvârşit şi nu s-ar fi rugat pentru ei.
Preot Octavian MOŞIN
Răspunde Raportează
gabilaura 9 ianuarie 2015  
SUFLETUL NOSTRU NEMURITOR cautati grupul pe hibiscus77 sunphoto
Răspunde Raportează
gabilaura 8 ianuarie 2015  
Cu cărbunii cei aprinși ai încercat?”

O femeie se plângea preotului duhovnic că nu poate domoli nici cum vrăjmășia unei vecine. A încercat, zicea ea, cu multe celea, dar în zadar. „Cu cărbunii cei aprinși ai încercat?” o întreabă Preotul. „Până la cărbuni încă n-am ajuns. Am încercat numai cu niște apă fierbinte”. „Stai, că nu ne înțelegem bine, grăi preotul. Eu nu înțeleg să opărești pe vecina ta, ori să-i dai foc, ci, uite, este vorba despre cărbunii cei aprinși despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel: „Preaiubiților! Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Dimpotrivă, de flămânzește vrăjmașul tău, dă-i lui pâine; de însetează, adapă-l pe el; că aceasta făcând, cărbuni de foc grămădești pe capul lui” (Romani 12, 17-20).Ia încearcă și cu „cărbunii” aceștia și o să vezi că vei avea izbânda. Fratele meu! Ai încercat și tu cu acești cărbuni aprinși? Dacă nu, încearcă-i, te rog, în toate neplăcerile ce le vei avea de la aproapele tău. Din Protosinghel Nicodim Măndiță, Oglinda duhovnicească. Vol. 6, Editura Agapis, București, 1999, p. 406-407

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/cu-carbunii-cei-aprinsi-ai-incercat/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
gabilaura 8 ianuarie 2015  
Maica Domnului – „Împărăteasa Heruvimilor şi a Serafimilor şi Stăpâna noastră”

Părintele Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului – „Împărăteasa Heruvimilor şi a Serafimilor şi Stăpâna noastră”. Spunea părintele Cleopa: „Ştiţi voi cine-i Maica Domnului? Ea este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul, uşa luminii, că lumina cea neapropiată, gânditoare prin ea e venit în lume.Aproape în fiecare predică Părintele Cleopa îi întreba pe crestini: ”Aveti voi icoana Maicii Domnului în casă?”, ”Dar căndelută la icoana Maicii Domnului aveti?” Si îi sfătuia: ”Să luati ocrotitoare si ajutătoare pe Maica Domnului, Mama noastră din cer si de pe pământ! Împărăteasa cerului si a pământului! Dacă o veti lua pe ea ocrotitoare, citindu-i dimineata un acatist cu căndeluta aprinsă si seara un paraclis, veti avea ajutor si în timpul vietii si în clipa mortii si în ziua Judecătii… Stiti voi cât poate Maica Domnului înaintea Tronului Preasfintei Treimi? Dacă nu era ea, cred că lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!” Ea este uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat în lume. Ea este poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel”. Mai spunea: „Maica Domnului este scara către cer; porumbiţa care a încetat potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Este cădelniţa dumnezeiască, căci a primit focul dumnezeirii şi Biserică a Preasfântului Duh. Maica Domnului este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului şi Biserica Duhului Sfânt”. Zicea bătrânul: „Braţele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor şi ale preafericitelor tronuri. Deci, pe cine ţine Fecioara Maria în braţe? Voi ştiţi pe cine ţine? Pe cel Ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute”. Iarăşi spunea: „Ştiţi voi cine este Maica Domnului şi câtă cinste, câtă putere şi câtă milă are? Este mama noastră, că are milă şi de săraci şi de văduve şi de creştini. Pururi se roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toţi. Şi îi sfătuia pe toţi: „Să luaţi ocrotitoare şi ajutătoare pe Maica Domnului, Mama noastră din cer şi de pe pământ, Împărăteasa cerului şi a pământului!”. Ioanichie Balan, Viata Parintelui Cleopa, Editura Doxologia, Iasi, 2011

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/maica-domnului-imparateasa-heruvimilor-si-a-serafimilor-si-stapana-noastra/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
gabilaura 6 ianuarie 2015  
gabilaura (acum 1 minut)


Dragii mei să nu credem că toţi câţi s+au botezat s+au mântuit. IADUL ESTE PLIN DE CREŞTINI BOTEZAŢI ÎN NUMELE SFINTEI TREIMI, DAR CARE S+AU LEPĂDAT PRIN PĂCATE MARI, CĂCI AU TRĂIT ÎN DESFRÂNĂRI, ÎN BEŢII, AVORTURI ŞI ÎNJURĂTURI. Mulţi trăiesc departe de biserică lui Hristos , nu le place să se roage, să cânte lui Dumnezeu, TRĂIESC NECUNUNAŢI, NESPOVEDIŢI, CU ŢIGARA ÎN GURĂ ZIUA ŞI NOAPTEA, CU ÎNJURĂTURI ŞI CU DIAVOLUL PE LIMBĂ, ZAVISTUIESC ŞI DUŞMĂNESC PE ALŢII, FURĂ, MINT ŞI ÎNŞALĂ, FAC TOT FELUL DE PĂCATE, ÎN CARE TRĂIESC PÂNĂ LA MOARTE ŞI NU VOR SĂ SE LEPEDE DE ELE, ŞI SĂ VINĂ LA DUMNEZEU. Ne spune Sfântul Macarie cel Mare că, în pustie fiind, a găsit o căpăţână a unui popă idolesc care i+a vorbit spunându+i că atunci când face rugăciuni pentru cei morţi, primesc şi ei PĂGÂNII, acolo în iad, puţină uşurare. S+a mirat Sfântul Macarie şi a întrebat dacă dedesubtul lor mai sunt şi alţi păcătoşi care se chinuiesc şi i+a spus căpăţâna că în iad, dedesubtul lor, al păgânilor, se află creştinii care au pierdut botezul prin fel de fel de păcate, CREŞTINII CARE S+AU LEPĂDAT DE CREDINŢĂ, DE DUMNEZEU ŞI CĂ ACEIA SUNT ÎN CHINURI MAI MARI DECÂT EI +++PĂGÂNII, CARE NU AU CUNOSCUT DREAPTA CREDINŢĂ. Creştinii au pierdut cu totul evlavia şi conştiinţa despre marea taină a Sfântului Botez. Nu ştiu că fac mare păcat când aduc pruncul până la biserică cu muzică, căci o droaie de duhuri necurate se ţin după ei,IAR ÎN BISERICĂ ÎN LOC SĂ FIE ATENŢI LA SLUJBĂ, AU PRIMA GRIJĂ SĂ+L FOTOGRAFIEZE PE BIETUL PRUNC, PE NAŞI ŞI PE TOŢI CEILALŢI, ADUCÂND UNEORI ŞI CÂTE DOI+TREI FOTOGRAFI, DE ÎNCURCĂ ŞI SLUJBA ŞI PREOTUL. Apoi, după ce au depus un jurământ: că se leapădă de satana şi de toate lucrurile lui, satana abia îi aşteaptă la uşă ca să+i ia pe toţi în primire cu muzica şi aceştia fac în numele pruncului o sumedenie de păcate mari, care mai de care mai grele; unii se îmbată, alţii joacă, alţii înjură pe Dumnezeu, alţii fumează, alţii glumesc glume porcoase, alţii cântă şi zbiară cât îi ţine gura, ca turbaţi, cântece murdare. Astfel trăind, se pogoară în focul iadului, în temniţele de acolo, dedesubtul păgânilor, care au murit nebotezaţi. VAI DE CREŞTINII CARE FAC ASTFEL DE PETRECERI LA BOTEZ, CĂCI IADUL SE BUCURĂ, DRACII RÂD ŞI ABIA AŞTEAPTĂ ZIUA ÎN CARE SĂ+I PRINDĂ ÎN GHEARELE LOR, NESPOVEDIŢI ŞI NEÂMPĂRTĂŞIŢI, SĂ+I ARUNCE ÎN IADUL CEL PLIN CU FLĂCĂRI ŞI CHINURI VEŞNICE!
Răspunde Raportează
gabilaura 5 ianuarie 2015  
Nu există om fără de păcat

Date: ianuarie 5, 2015Author: admin
smole-in-your-hand
Şi dacă-mi vei spune cum cutare este drept, este milostiv, este iubitor de oameni, sunt de acord. Nu se poate însă să nu fi făcut vreo greşeală. Ori va fi fost biruit de slava cea deşartă, ori de cârtire, ori de altceva.

Unul face milostenii, dar nu este curat. Altul este curat, dar nu face milostenii. Unul are o virtute, altul altă virtute. Fariseul postea, se ruga, nu nedreptăţea pe nimeni, ţinea legea. Însă era mândru.

Astfel a fost osândit de Domnul, căci mândria îl vătăma mai mult decât l-ar fi vătămat toate celelalte păcate la un loc.

Nu există deci om cu desăvârşire drept, cu desăvârşire virtuos, cu desăvârşire curat de păcat. Pe de altă parte, nu există om păcătos care să nu fi săvârşit şi vreun lucru bun, oricât de mic. Unul, de pildă, e hrăpăreţ şi distrugător. Uneori însă, arată bunătate, ajută un om, se căieşte de răul făcut.

Cine era mai sever decât împăratul Ahab? Însă chiar şi acesta a simţit odată zdrobire a inimii şi cucernicie. Cine era mai rău decât iubitorul de arginţi şi trădătorul Iuda? Însă chiar şi acesta, după fapta de trădare, a spus: „Greşit-am vânzând sânge nevinovat” (Matei 27, 4).

În viaţa aceasta tuturor li se aplică legea răsplătirii. De aceea cei virtuoşi sunt cuprinşi de necazuri. De aceea cei nedrepţi se desfată în bunătăţi. Primii sunt pedepsiţi aici pentru puţinele lor păcate, şi în felul acesta nu vor fi lipsiţi de rai. Ceilalţi sunt răsplătiţi aici pentru puţinele lor fapte bune, şi vor fi pedepsiţi veşnic pentru multa lor răutate.

Când suferim pe nedrept trebuie să ştim că asta se întâmplă cu îngăduinţa lui Dumnezeu, fie pentru a ne spăla păcatele, fie pentru a primi cunună.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editura Cartea Ortodoxă – Editura Egumenița, p. 17-18

Posted in: Sf. Ioan Gură de Aur, Sfaturi duhovniceşti, Uncategorized.
Last Modified: ianuarie 5, 2015
Răspunde Raportează
gabilaura 5 ianuarie 2015  
Creştinii care trăiesc în nepăsare sau iau în râs Sfintele Taine şi nu vor să se spovedească, trăiesc în lume fără haina cea curată a botezului şi dacă îi va găsi moartea cu această haină murdară, vor fi scoşi şi aruncaţi în întunericul cel mai dinafară. Era într-un oraş un tânăr creştin care se obişnuise să se roage numai de formă, să meargă la biserică din obicei, să se spovedească cam în bătaie de joc, fără nici o căinţă, încât preotul într-o zi a fost nevoit să-l oprească şi să stea de vorbă cu el mai serios. Tânărul abia terminase liceul. Îl întrebă ce vrea să se facă mai departe.Să fac o facultate, răspunse acesta. Şi apoi ce mai faci? – Vreau să mă căsătoresc, zise tânărul, să-mi cumpăr un apartament, să-mi iau o maşină să mă plimb şi cât mai multe, ca să fiu fericit. – Bine, zise preotul, dar eşti sigur că vei ajunge să le ai pe toate acestea? Ştii tu ce se va întâmpla până la urmă cu tine? – Nu ştiu, zise băiatul. – Iată, îţi spun eu, dragul meu: s-ar putea să te îmbolnăveşti şi să nu poţi a-ţi ajunge scopul, poţi învăţa, dar printr-o căsătorie greşită îţi vei da peste cap toată învăţătura ta şi toată agoniseala. – Un lucru ţi-l pot spune sigur: dacă vei continua să trăieşti aşa nepregătit, nepăsător de mântuirea sufletului şi te va apuca moartea nespovedit cum trebuie, să ştii că vei fi osândit şi vei arde în iad. Dacă ai putut să-ţi baţi joc de mine crezând că mă înşeli printr-o spovedanie falsă, pe Dumnezeu nu-L poţi înşela. De aceea îţi dau un canon: du-te acasă şi în fiecare seară, timp de o săptămână, să zici aşa: « Într-o zi va veni timpul şi voi muri, dar nu-mi pasă. După moarte voi fi judecat, dar nu-mi pasă. Chiar de voi arde în focul veşnic al iadului, tot nu-mi pasă”. Tânărul nostru s-a dus acasă şi a început să-şi facă canonul pe care i l-a dat preotul. Dar preotul făcea rugăciuni pentru sufletul lui rătăcit. Canonul, împlinit cu rugăciunile preotului, au milostivit pe Dumnezeu care trimise un înger în vis să-i ia sufletul şi să-l ducă în iad. Acolo, mergând şi văzând de departe flăcările iadului, tânărul îl întrebă pe înger unde-l duce. Îngerul îi spuse că-l duce să-l osândească acolo, în flăcări. Pentru care păcate, întrebă tânărul? Pentru păcatul nepăsării. N-ai zis tu că nu-ţi pasă nici de focul iadului. Acum poţi vedea şi tu dacă există sau nu. Ajunşi în faţa cuptorului, l-au luat demonii şi l-au aruncat în văpăi. Îngerul sta şi privea la el să vadă dacă mai poate spune că nu-i pasă. Dar tânărul striga în gura mare la înger să-l scoată de acolo, căci toată viaţa lui nu va mai spune că nu-i pasă şi se va îndrepta spre pocăinţă. Trezindu-se din înfricoşatul vis, s-a dus degrabă la preotul duhovnic, şi-a spovedit păcatele cu şiroaie de lacrimi, ducând o viaţă sfântă cu gândul la grozăviile pe care le văzuse şi simţise cu sufletul său. De aceea, fraţi creştini, să umblăm cu frică şi cu cutremur ca să nu murdărim haina de nuntă, haina botezului sau să ne-o fure cineva ori s-o pierdem prin nepăsarea noastră. Pr. Visarion Iugulescu extras din Predică la duminica a 14-a după Rusalii

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/stii-tu-ce-se-va-intampla-pana-la-urma-cu-tine/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
gabilaura 5 ianuarie 2015  
Oare cât pot lacrimile tale? Pot mult. Deschid cerul, inundă pământul. Spală mintea, ușurează sufletul. Durerile de peste zi, încercările, ghinioanele, nu sunt altceva decât butoane prin care ajungem la starea în care să ne eliberăm. La început, lacrimile sunt de furie sau de durere, de pierdere sau de iertare, apoi se fac perle, lacrimi dulci și curate. Țâșnește după ele izvorul curat. După ce iese murdăria, se curăță fântâna sau izvorul sufletului. Vor picura în inimă multe daruri. Am înțeles lecția: puține lacrimi, multă bucurie. Sau multe lacrimi, multă bucurie. Și nu pentru că Dumnezeu ar avea nevoie de ele, ci pentru că noi avem de ele și suntem anesteziați.
Câtă iubire necondiționată, atâtea lacrimi. Lacrima este 1% apă și 99% sentimente. Există un drum al sufletului către inima curată, pe care lacrima, picătura aceea binefăcătoare, te însoțește. Este eliberatoare! Dar numai Dumnezeu știe cât pot lacrimile. Lacrimile le adună îngerii, le așază pe chipurile lor și le prefac în zâmbete. Din Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi, multă bucurie!, Iași, 2014; p. 216-217

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/oare-cat-pot-lacrimile-tale/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
gabilaura 4 ianuarie 2015  
Cine Te-a rănit într-atât?

S-a întâmplat într-o Vineri Mare. O bătrânică s-a dus să aprindă candelele într-o biserică din satul ei. Din curiozitate s-a uitat în altar şi ce vede? Pe Sfânta Masă stătea un tânăr în jur de 30 de ani, avea răni în palme şi în picioare şi o rană la o coastă de unde curgea sânge. - Cine eşti tu care îndrăzneşti să stai pe Sfânta Masă? a întrebat uimită femeia. - Eu întotdeauna aici stau, aici este locul meu, a răspuns tânărul. - Cine Te-a rănit într-atât? - Tu m-ai rănit, cu păcatele tale! S-a învrednicit într-adevăr bătrânica şi L-a văzut pe Însuşi Domnul, pentru că se găsea atunci întru pocăinţă.
Răspunde Raportează
gabilaura 3 ianuarie 2015  
Imaginea desfrânată

Un tânăr, care a fost întemniţat la o vârstă foarte fragedă mărturisea în temniţă:
- Până la 15 ani am fost un copilaş extraordinar, eram foarte ascultător, iubeam să învăţ, iar părinţii mei îşi găseau toată mângâierea în mine. Dar la 15 ani, nişte cunoscuţi mi-au arătat o imagine. Am privit-o c-am vre-o două minute. Dar începând cu acele 2 minute, în sufletul meu a răzbătut toată amărăciunea şi otrava.
De atunci nu am mai putut scăpa de gânduri urâte. Imaginea pentru totdeauna mi s-a întipărit în creerul meu. De la gânduri vulgare am ajuns să săvârşesc fapte, pas cu pas, tot mai rău, până am ajuns aici.
E de neredat cu cuvintele. Acest caz a avut loc cu câteva zeci de ani în urmă, atunci când încă nu era bine dezvoltată era tehnologică. Astăzi, casele noastre sunt pline de imagini vulgare, care spurcă sufletele noastre. Astăzi, era televiziunii şi a calculatoarelor, aduce urâciunea pustiirii pusă pe tavă copiilor noştri. Într-adevăr, este foarte greu de a vorbi copiilor despre Dumnezeu, atunci când desfrâul, uciderea, imaginile desfrânate devin o normă de viaţă. Nu puţine sunt cazurile urâte în care copiii privesc în rând cu părinţii imagini şi filme desfrânate. Curăţenia spirituală de cândva a dispărut.
Stai şi te gândeşti cu stupoare. Acolo o simplă imagine a stricat viaţa unui tânăr. Dar ce va fi cu copii de acum, care doar cu astfel de imagini şi trăiesc? Poate că ar trebui să iubim curăţenia, să trăim pentru Dumnezeu, să ne ferim de tot desrâul şi de toată fărădelegea, pe care astăzi ne-o aduce pe tavă diavolul?
Istorioara pe care am redat-o mai sus este adevărată. Adevărată este şi realitatea ce ne stă înainte. Deci ce e de făcut?
Distribuie
Răspunde Raportează
gabilaura 3 ianuarie 2015  
„Băiete, spune-i mamei tale atat: Nectarie"


Să vă povestesc o mare minune a Sfântului Nectarie. O cunoștință s-a îmbolnăvit și s-a internat la un spital la Iași. Acolo, doctorița venea la vizită. Bătrâna, fiind o fire credincioasă, citea Acatistul Sfântului Nectarie. Într-o zi, îi spune doctoriței: Vă rog să citiți și dumneavoastrã această cărticică, să vedeți ce frumoasă este. Doctorița nici nu s-a uitat, spunând că nu are timp. Bătrâna, la fiecare vizită a ei, a tot insistat. Sătulă fiind de vorbele bătrânei, a luat aceastã cărticică, aruncând-o pe un birou. După câteva zile, având un moment de respiro, zice: Să citesc și eu să văd ce scrie aici, dacă tot a insistat bătrâna aceea.

În momentul când a terminat de citit Acatistul Sfântului Nectarie, telefonul a sunat pe birou, anunțând doctorița că singurul ei copil a avut un accident foarte grav. Plecând spre București, unde avusese loc accidentul, ajunge în spital la băiat care, bandajat fiind și conștient, pentru că mașina era zob, îi spune doctorului care îl îngrijea: Vreau să rămân cu mama.

Mamă-sa, doctorița, se așază pe pat și spune: Ce vrei să-mi spui, dragul mamei?, iar el zice: Mamă, în timpul când mă dădeam peste cap cu mașina, mi-a apărut un moșuleț cu barbă albă, care mi-a zis: «Băiete, spune-i mamei tale atât: Nectarie!». Mamă, ce a vrut să zică moșul din imaginația mea?. Mama și-a dat seama că sfântul i-a scăpat băiatul de la moarte, și a devenit o bună creștină din acel moment.

Oameni buni, nu uitați: fãră rugăciune nu reușim! Dumnezeu să vă ajute pe toți cei care sunteți în necazuri și boli, sper ca povestioara mea adevărată să vă aducă pe calea bună.
Răspunde Raportează
gabilaura 3 ianuarie 2015  
Întâmplare minunată

Era în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, 24 martie 1942 în Drama, Grecia. Ocupația străină era bulgară. Lipsurile, bolile şi foamea luaseră proporţii înspăimântătoare şi moartea secera în fiecare zi mici şi mari, dar, în special copii. Printre locuitorii Dramei se afla şi o văduvă cu cinci copii. Pe soţul ei îl uciseseră ocupanţii cu şase luni înainte, în măcelul din 29 septembrie 1941. De mâncare nu aveau, decât puţin ulei şi un ciurel de malai. În acea dimineaţă femeia s-a gândit că a doua zi, de Bunăvestire, avea mâncare mult mai puţină pentru copii: 100 de grame de malai şi un deget de ulei. Deodată, privirea ei s-a îndreptat spre candela stinsă, care era agaţătă înaintea icoanei şi atunci a încolţit în sufletul ei intrebarea: să pastreze uleiul pentru copiii ei flămânzi sau pentru candela de la icoana? Hotărâtă, însa, şi-a făcut cruce şi a zis către Maica Domnului: ”Prea Curată Fecioara, eu îţi voi aprinde candela căci mare este sărbătoarea de mâine pentru credinţa noastră, tu, însă, te rog ai grijă de hrana copiilor mei!” A luat puţin ulei şi a aprins candela. Lumina slabă a luminat casa sărăcacioasă, iar inima ei s-a umplut de pace. Aceasta a însoţit-o la rugăciunea de seară şi în somnul ei din acea noapte memorabilă. A doua zi după Sfânta Liturghie, văduva a deschis dulapul ca să ia puţinul malai şi a rămas fără glas! Vasul în care se afla uleiul era plin ochi, iar alături erau doi săcuţi plini cu macaroane şi malai. S-a închinat femeia de mai multe ori, preamărind şi mulţumind lui Dumnezeu sşi Maicii Domnului pentru această minune pe care n-a spus-o nimăniu. Timp de doi ani de zile nici uleiul n-a scăzut, nici malaiul nu s-a sfârşit, cu toate că erau şase guri la masă, le schimbau cu alte alimente şi făceau milostenie pe ascuns. Dar şi candela a rămas de atunci aprinsă zi şi noapte dând mărturie cu lumina ei nestinsă despre credinţa acestei femei binecuvântate. Această istorisire adevărată este o puternică palmă dată creştinilor ortodocşi de astăzi care nu numai că n-au candela aprinsă, dar n-au nici macar icoane în casa lor.
Răspunde Raportează
gabilaura 3 ianuarie 2015  
Păcatele părinților vor afecta copiii ?

- Dacă părinţii au avut păcate mari, dar le-au spovedit înainte să aibă copii, copiii vor fi afectaţi? - Asta este o problemă. Pe de-o parte, spunem că părinţii au mâncat aguridă, iar copiilor li s-au strepezit dinţii şi pe de altă parte, spunem că Botezul, Spovedania, Liturghia şterg păcatele şi susţin starea omului de după iertare. Ce nu ştim noi este altceva: că prin spovedanie, făcută în 5 trepte, bineînţeles, se obţine iertarea. Asta o obţii. Dar numai prin canon obţii eliminarea efectelor păcatelor. Dacă aţi înţeles asta, aţi înţeles cel mai important lucru. Dacă te spovedeşti în 5 trepte (spunere, părere de rău, căinţă, promisiune de îndreptare, canon, dezlegare), Dumnezeu, prin mâna preotului, iartă. Deci eşti iertat – şi cu toate astea treaba merge greu. De ce? Păi, au rămas efectele. Cum anulezi efectele? Prin canon, adică luându-ţi medicamentul – canon înseamnă medicament. Aceasta este important, dacă nu facem asta, degeaba ne spovedim. Luăm iertare şi ce facem cu iertarea? Este important să anulezi şi efectele.
Distribuie
Răspunde Raportează
gabilaura 3 ianuarie 2015  
Ceea ce ne aparține la sfârșitul vieţii

Un om a murit subit. Deodata L-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiza in mana si spunandu-i… Fiul meu, e timpul sa mergem… Omul L-a intrebat pe Dumnezeu: De ce asa curand? Aveam atatea planuri… Imi pare rau, fiule… dar acum este momentul plecarii tale. - Dar uită-te! Ce ai in valiză? Ceea ce ți-a aparținut? Ce mi-a apartinut? Vrei sa spui lucrurile mele, hainele, banii? - Imi pare rau, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau pamantului. Atunci sunt amintirile mele? -Imi pare rau, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau timpului. … Atunci talentele mele? Imi pare rau, fiule, dar nici acestea nu ti-au apartinut. Apartineau circumstantelor. Atunci prietenii mei, membrii familiei mele? Imi pare rau, fiule, dar ei nu ti-au apartinut. Apartineau drumului tău prin viata. Dar sotia si copiii mei? Imi pare rău fiule, ei nu-ti apartineau. Apartineau inimii tale. Atunci trupul meu? Nici acesta nu ti-a apartinut niciodata. Apartinea tărânei din care a fost luat. Atunci e sufletul meu? -Imi pare rau, fiule, dar sufletul nu ti-a apartinut. Sufletul tău imi apartine Mie. Atunci omul smulse valiza din mana lui Dumnezeu si o deschise. ERA GOOOOALĂ. Cu o lacrima de dezamagire Omul il intreba pe Dumnezeu -Nu am avut niciodata nimic? - Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai și numai ale tale… Tot ceea ce ai intreprins în viață este al tău. Numai faptele tale merg acum cu tine și vor trage de la sine după cântarul dreptății ceea ce a fost bun sau rău. Viata este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Este o călătorie plină de libertate ce-ți dă șansă să alegi ceea ce trebuie să faci. Tot ceea ce ai făcut, ție ți-ai făcut. Dacă ai făcut bine, bine vei avea și mulțime de martori vor mărturisi pentru tine, pentru binele făcut și vei fi pomenit în veac cu bucurie de toți cei pe care i-ai bucurat. Însă de-ai făcut rău, cu ce te vei alege? Cum vor mărturisi ce-i ce ți-au fost în preajmă despre tine. Cum ți se va arăta cu degetul faptele tale rele, care pe lângă faptul că le-ai făcut, le-ai și înmulțit printr-un exemplu prost. Și acum hai să mergem…
Răspunde Raportează
gabilaura 3 ianuarie 2015  
O mamă, care şi-a pus sufletul pentru copilul ei

Evdochia este o tânără plină de viaţă şi cu o mare credinţă în Dumnezeu. Ne-am cunoscut într-un spital, unde a intervenit pentru un părinte cu care fusesem. Odată, mergând la familia ei, am stat mai mult de vorbă cu ea, şi, printre altele, mi-a povestit cu lacrimi în ochi prin ce trecuse cu puţin timp înainte. „Eram în anul trei la medicină şi vorbeam cu un băiat pe care-l chema Teodosie, fiul unui director de spital. Într-una din zile, după ce fusesem la o petrecere şi eram doar eu cu el, a insistat să facem dragoste, deoarece, zicea el, şi aşa o să ne căsătorim peste puţin timp. La început l-am refuzat, dar apoi, după mai multe insistenţe, am cedat. Nu avusesem de-a face până atunci cu bărbaţi. S-a întâmplat o singură dată. Nu m-am gândit nici o clipă că aş putea rămâne însărcinată. Nu după mult timp am început să mă simt rău. Am făcut un control şi mi s-a spus că sunt însărcinată. Am început să plâng şi m-am dus la Teodosie ca să-i spun. Atunci el a scos bani din buzunar şi mi-a spus: «Du-te şi fă avort!» Fără să stau mult pe gânduri, i-am spus că dacă am făcut un păcat, nu mai vreau să-l fac şi pe al doilea. El a insistat, zicând că vrea să-şi continue studiile şi că nu va recunoaşte că e al lui. Mi-am dat seama că nu are rost să mai lungesc vorba şi m-am întors plângând acasă. Când au auzit părinţii, au vrut să mă alunge de acasă, zicând că i-am făcut de ruşine. Nimeni nu dorea să mă sprijinească în momentele acelea. Eram aproape distrusă. Până la urmă, părinţii m-au acceptat, dar numai cu condiţia ca, după ce se naşte, să dau copilul la cineva spre adopţie. Am mai mers o perioadă la şcoală până să închei anul trei, apoi, în ultimele luni de sarcină am plecat cu mama la Atena, unde părinţii au cumpărat o garsonieră ca să pot sta până se năştea copilul. Mama şi-a luat concediu şi a stat cu mine. Când a venit timpul să nasc, m-am dus la spital, iar doctorul cu care vorbisem mă şi întinsese pe masă ca să-mi facă cezariană. Le-am spus la toţi că vreau să nasc normal şi am fugit de acolo. Toţi mi-au zis că sunt nebună. I-am lăsat vorbind singuri şi am plecat de acolo. În cele din urmă, m-am dus la alt doctor şi am născut normal. Mi-am văzut copilul doar câteva minute după naştere, apoi l-a luat familia aceea care voia să-l înfieze. Acele câteva clipe mi-au fost de ajuns; am simţit că nu mai pot trăi fără el. După lege, trebuia să am timp de gândire o săptămână, în care aveam dreptul să mă răzgândesc şi să-mi iau copilul înapoi. Dar acea familie mi-a dat timp de gândire doar trei zile, zicându-mi că după aceea nu mai am drepturi asupra copilului. A doua zi am luat avionul şi am venit la Tesalonic, dar nu puteam accepta ideea că trebuie să mă despart de copil pentru totdeauna. Eram ca nebună. După ce am coborât din avion, am luat primul avion care mergea înapoi la Atena. Când am ajuns, m-am dus direct la familia căreia îi dădusem copilul. Fără prea multe cuvinte, mi-am luat copilul în braţe şi i-am lăsat fără grai. Când am ajuns acasă la părinţi, a început calvarul. Tata nu a fost de acord cu ideea de a rămâne cu copilul acasă şi m-a trimis la oamenii care voiau să-l înfieze. Atunci, ca să-l mai îmbunez, i-am zis că am pe altcineva la Tesalonic care vrea să-l înfieze. Fără să mai aştepte alte cuvinte, mi-a zis să urc cu copilul în maşină şi să mergem la omul acela. Nu mai ştiam ce să fac; mă rugam, plângeam. Când am trecut pe lângă o biserică, l-am rugat să oprească puţin. Am luat copilul în braţe şi m-am dus la icoana Maicii Domnului, şi, îngenunchind, i-am zis: «Preasfânta mea, ţie îţi dăruiesc acest copilaş. Tu ştii că nu pot trăi fără el. Te rog să ai grijă de el şi să întorci inima tatălui meu ca să nu-l alunge». Apoi am pus copilul în faţa sfintelor icoane şi m-am rugat mult timp, plângând în hohote. Între timp, tatăl meu se întâlnise cu preotul bisericii şi îi povestise tot necazul, iar preotul l-a sfătuit după cum îl luminase pe el Dumnezeu şi Preasfânta Sa Maică. După vreo oră de plâns, am lut copilul în braţe şi am ieşit afară. Tata mă aştepta şi părea liniştit. Când am ajuns lângă el, mi-a zis: «Ştii ce m-am gândit, Evi, că dacă vrei aşa de mult să păstrezi copilul, eu nu te mai silesc să-l dai». Atunci am început să plâng de bucurie, am strâns copilul în braţe şi i-am spus tatei să întoarcă maşina şi să mergem acasă. Maica Domnului şi-a făcut datoria şi mi-a ascultat rugăciunea. Mi se părea că merg la rai şi nu la iad, cum aveam impresia cu câteva clipe înainte. Rudele şi ceilalţi, care au văzut copilul, ştiau de la părinţii mei că mama l-a născut, nu eu”. În clipele în care Evdochia îmi povestea aceste lucruri minunate, copilul se juca în jurul nostru; avea deja un an. Era un copil frumos şi cuminte, bucuria familiei. „De când a intrat în casă, a readus viaţa, a continuat Evdochia. A devenit slăbiciunea bunicului, care la naştere voia să-l alunge. De multe ori îi vedeam jucându-se şi rostogolindu-se pe jos, de credeai că sunt de aceeaşi vârstă”. Îmi spunea acest bunic: „Părinte, nu cred că aş putea trăi fără acest copil; el este viaţa mea, el m-a întinerit şi m-a învăţat să trăiesc”. Iar bunica îl adoarme întotdeauna cântând Paraclisul Maicii Domnului. La botez a fost numit Panaghioti, care vine de la Panaghia şi înseamnă «Preasfânta». Evdochia şi-a continuat studiile, iar acum este căsătorită şi are al doilea copil. Iată un model de mamă, care şi-a pus sufletul pentru copilul ei.
Monah Pimen
Răspunde Raportează
lalea 3 ianuarie 2015  
gabilaura.sunphoto.ro/De_citit_si_meditat_pt_suflet/101477459
Minunat gand!
Important este,sa cunoastem Adevarul!
Răspunde Raportează
gabilaura 3 ianuarie 2015  
În dosarul cu însemnările pe care le‑am strâns de‑a lungul vizitelor la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Essex, Anglia, şi în urma întâlnirilor mele cu Starețul Sofronie, am păstrat şi câteva cuvinte pe care le‑a rostit cu felurite prilejuri, altele decât întrevederile noastre particulare. Sunt cuvinte pe care Starețul mi le‑a spus în decursul vremii, sau pe care l‑am auzit spunându‑le altora, ori mi‑au fost împărtăşite de către cei din obşte (Părintele Chiril, Părintele Rafail, Părintele Zaharia, Maica Magdalena) ca fiind cuvinte ale Starețului. Ele exprimă cu adevărat „duhul” Starețului. Cea mai mare parte a lor am primit‑o de la Părintele Zaharia, cu care am legat o strânsă şi frățească prietenie, pe care o păstrez şi azi. Purtam, în timp, discuții îndelungate. Părintele Zaharia îmi transmitea diversele porunci‑rugăminți‑dorințe ale Starețului, căci se afla mereu alături de el. În discuțiile noastre, în anumite clipe Părintele Zaharia se oprea, zicând: „Despre asta, Starețul spune că…” am notat şi aceste cuvinte într‑un carnețel aparte; de altfel, însuşi Starețul îmi spusese odată: „Zaharia mi­a luat toată învățătura!” eram încredințat că Părintele Zaharia transmitea cu acrivie cuvintele Starețului.Voi prezenta şi aceste cuvinte, spre întregirea celei de‑a doua părți a cărții şi spre o mai deplină cunoaştere a învățăturii Starețului Sofronie, învățătură transmisă prin viu grai. – Ţelul căsătoriei este împreună­lucrarea soților cu Dumnezeu pentru a naşte fii şi fiice lui Dumnezeu. În vremea alegerii este trebuință de rugăciune, de multă rugăciune, pentru a se face o alegere bună, pentru a se găsi persoana potrivită acestui țel. – Într­o căsătorie, bărbatul să vadă în femeia sa un sprijin pentru mântuire. Să­i arate dragoste şi să lupte pentru mântuirea lor. – În ziua de azi este un privilegiu să nu aibă cineva copii. Părinții suferă muceniceşte: când copiii cresc, societatea îi răpeşte. Unii părinți îşi idolatrizează copiii. Își petrec toată viața prin ei şi se identifică cu ei, trăiesc doar pentru ei. Asta­i o greşeală. Bărbatul se însoțeşte cu femeia pentru a avea în ea un sprijin, pentru a ajunge să se desăvârşească împreună. Copiii sunt darurile lui Dumnezeu. De multe ori, odată cu copiii se naşte şi neliniştea părinților, iar mintea se depărtează de la Dumnezeu. Însăşi firea (prin lucrarea creatoare, de­viață­dătătoare şi proniatoare a lui Dumnezeu) va conduce familia să nu aibă mulți copii. Soții vor fi extenuați şi nu vor mai putea da naştere la mulți copii.Când oamenii se căsătoresc şi Dumnezeu le dăruieşte copii, să­I dea slavă lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu le dăruieşte copii, trebuie să fie liniştiți, să nu se tulbure din pricina asta. – Problema nu este ca familiile să nască ființe pentru realitatea istorică, ci persoane pentru realitatea cea mai presus de istorie, pentru Rai. Mulți dau naştere la copii care ajung hrană iadului. – Este nevoie ca soțul şi soția să învețe lepădarea de sine – să­şi taie voia unul în fața celuilalt. Atunci învață să primească în existența lor o altă existență. – Educația copiilor începe din ziua căsătoriei; trebuie ca soții să trăiască în rugăciune, cu frica lui Dumnezeu. Dacă mama se roagă atunci când este însărcinată, pruncul simte lucrarea rugăciunii. Când apare sarcina, părinții să nu se tulbure. Să se roage şi când vine pe lume pruncul, şi când îl poartă în brațe. Mama, tot ceea ce face, cu rugăciune să facă. Să­l închine pe copil atunci când doarme, să se roage în timp ce­l alăptează sau când îi dă să mănânce. – Astăzi mulți copii au porniri violente. Asta din pricină că nu au fost alăptați la sânul mamei. (Când o femeie m­a întrebat dacă trebuie să­şi hrănească copilul la sân sau să­i dea lapte de vacă, i­am răspuns: „Cine a născut copilul: tu – sau vaca?”). – Ţelul nostru nu trebuie să fie doar să împărtăşim pruncul cu Sfintele Taine, ci să­l creştem într­o atmosferă de rugăciune acasă. Atmosfera casei trebuie să fie o atmosferă de rugăciune. Părinții să le insufle copiilor dragostea lor pentru Hristos şi Maica Domnului. – Când copiii sunt mici, e bine să existe în casă reguli. Pe măsură ce cresc, să scoatem aceste reguli treptat, căci trebuie să dăm libertate copiilor. Să le facem şi daruri. Copiii pot să se simtă oarecum plictisiți de viața în Biserică, dar important este să nu ajungă atei. Ateismul e mai rău chiar şi decât păcatul trupesc. – Ţelul educației copiilor este să dobândească dragoste personală față de Hristos şi față de Maica Domnului. Nu doar să­i povățuim cum să ajungă oameni buni. Iarăşi, trebuie să­i ajutăm să rămână în Biserica Ortodoxă, nu doar să nu păcătuiască. Faptul că rămân în Ortodoxie este un lucru important şi le poate fi prilej de mântuire, chiar dacă fac şi unele greşeli în viața lor. Copiii trebuie însuflați cu dragostea pentru Hristos şi Maica Domnului. – Este nevoie de o bună călăuzire pentru oamenii cei ce trăiesc în lume. Pentru copii e mai bine să iasă afară decât să stea în casă şi să se uite la televizor. – Când avem pretenția ca în ziua de azi copiii noştri să trăiască în marile oraşe aşa cum am trăit noi pe vremea noastră, îi „înnebunim la cap”. Există copii care par buni când sunt mici, dar când cresc o iau razna. – Mai bine să nu se împărtăşească copiii cu Trupul şi Sângele lui Hristos, decât să se împărtăşească siliți de părinți, împotriva voii lor. Mama care se roagă în vremea zămislirii pruncului, a sarcinii şi a naşterii îi dăruieşte copilului, împreună cu naşterea trupească, şi naştere duhovnicească. Astfel, mama dă naştere unei existențe duhovniceşti. În Rusia erau mulți atei, însă cei mai înverşunați dintre ei erau copii de preoți. Va trebui să avem grijă să ne creştem copiii în aşa fel încât să nu simtă Ortodoxia ca pe o greutate şi povară. – Părinții nu trebuie să­i bată la cap pe copii prea mult cu slujbele la biserică, nici să le țină „predici”. Iarăşi, unii părinți greci, în Anglia, nu­şi lasă copiii să­şi facă prieteni dintre copiii englezilor. Asta nu­i bine. Copilul trebuie să învețe cum să trăiască într­o societate cu oameni de tot felul. – Părerea consfințită despre educația copiilor este următoarea: trebuie grijă înainte de căsătorie. Alegerea persoanei potrivite trebuie făcută cu rugăciune. Soții să­şi înceapă cu râvnă şi cu rugăciune viața lor de familie, ca să­i lumineze Dumnezeu şi pe copiii ce se vor naşte, spre a deveni copiii Lui. Pe măsură ce copiii cresc, este nevoie să li se ofere, cu discernământ, libertatea – să fie lăsați să meargă pe drumul lor. Să nu folosim cuvântul „îți interzic” nici măcar cu scop educativ. Nu contează atât de mult cum se poartă copiii în problemele secundare dacă au dragoste pentru Hristos. Şi, ca să aibă dragoste pentru Hristos, nu trebuie să le vorbim nici psihologic, nici theologic, adică într­o limbă de lemn, ci să ne rugăm înlăuntrul inimilor noastre. Copiii simt când părinții au Harul lui Dumnezeu înlăuntrul lor. – În casă trebuie să se discute deschis. De asemenea, este nevoie să se mențină o atmosferă de rugăciune, nu doar de discuții. Trebuie să­i formăm pe copiii noştri, iar formare, după învățătura Bisericii, înseamnă a le da o anumită formă – „forma” lui Hristos. – Este bine pentru copii să se întâlnească şi cu alți copii, să stea de vorbă cu mulți tineri, astfel înțeleg că relațiile cu persoanele de celălalt sex nu se mişcă doar la nivel trupesc, aşa cum se întâmplă în căsătorie. – Odinioară totul se rânduia prin pețit; astăzi se pune accentul pe cunoaşterea personală. Nu­i atât de important ce se face – important e ca tot ce se face să fie făcut cu rugăciune. – Libertate nu înseamnă „Fă ce vrei!”, ci „Fă ce vrei – în aceste limite”. Să stăm de vorbă cu copiii, să nu ne arătăm mirați sau surprinşi de vreun rău pe care l­au făcut, şi în chestiunile secundare să­i lăsăm chiar să lucreze singuri, după propria lor voie. Dacă un copil vrea să meargă la o petrecere, să­i spunem: „Roagă­te, şi fă aşa cum te luminează Dumnezeu!” – şi să adăugăm: „Eu nu te voi ține dacă, după ce te rogi, te vei duce la petrecere”. Astfel le dezvoltăm şi simțul răspunderii, şi legătura lor cu Hristos, căci îi învățăm să se roage lui Dumnezeu pentru tot lucrul pe care­l săvârşesc. – Libertatea joacă un rol însemnat în educația copiilor. – Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea însuflare. Dumnezeu îi luminează pe toți oamenii, şi îndeosebi pe mame, le dă însuflare. Numai aşa putem să ne educăm copiii. – Unii vorbesc despre „preoția conjugală”, susținând că în viața de familie se trăiește întreita vrednicie a Domnului (prorocească, împărătească şi arhierească). Aceasta este însă o theologie raționalistă. Întreita slujire şi vrednicie a Domnului – în pocăință se trăieşte. Altfel, [fără de pocăință,] toate cele ce se spun sunt o theologie a patimilor. – În Vechiul Legământ, Dumnezeu Şi­a arătat voia Sa prin Lege într­un mod negativ, prin interdicție, cu acel „nu”: „Să nu ucizi!”, „Să nu furi!” şi celelalte. Poporul se chinuia, deznădăjduia, căci nu putea să împlinească această Lege, şi striga: „Vino Tu, Mesia, ca să ne mântuieşti!” Astfel, Legea s­a făcut „pedagog către Hristos”. – În Vechiul Legământ, nerodirea de prunci se socotea un blestem, căci toate femeile îşi doreau să devină mamele sau bunicile lui Hristos, ale lui Mesia. În Noul Legământ lucrurile s­au schimbat, căci acum Îl trăim pe Hristos, pe Mesia. – Dumnezeu nu a creat domni şi robi, ci fii ai Tatălui. Cei ce se fac fii ai lui Dumnezeu în Har devin mai apoi, la rândul lor, Părinți duhovniceşti ai altor creştini. Sursa: Mitropolitul Ierótheos Vlahos, Știu un om în Hristos, traducere: Ieromonah Teofan Munteanu, ediția a doua, revăzută și adăugită, Editura Sophia, București, 2013 pemptousia.ro

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/din-cuvintele-staretului-sofronie-libertate-nu-inseamna-fa-ce-vrei-ci-fa-ce-vrei-in-aceste-limite/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
Aşa cum plângea Maica Domnului pen­tru Fiul ei, atunci când era pe Cruce, tot astfel plânge şi acum pentru fiecare creştin care crede în Dumnezeu. Odată, pe când mă rugam, am urcat la înălţime, sus la Tronul lui Dumnezeu, şi ceream ajutor… Aceasta s-a petrecut cu câţiva ani în urmă, atunci când am orbit din pricina diabetu­lui. Deodată am văzut o Femeie, ce purta un acoperământ pe cap şi care s-a apropiat de mine privindu-mă. Şi în timp ce mă privea, lăcrima. Şi cu cât lăcrima mai mult, cu atât lacrimile ei străfulgerau mai tare. Privea la piciorul meu cel sănătos şi lă­crima… îmi amintesc şi acum acele lacrimi. Acele lacrimi au căzut în inima mea. Să nu le scoţi din inima mea! Am simţit multă bucurie şi mult curaj am primit când am văzut acele lacrimi, deşi eram orb.Altădată am văzut o lumină nesfârşită. Văzând acea lumină, ce urca de la pământ la cer, am fost cuprins de dor dumnezeiesc şi am început să spun cu toată inima mea: «Sfinte Dumnezeule… Sfinte Dumnezeu­le…» Sufletul meu se înălţa duhovniceşte. Dacă omul întâlneşte Lumina, se topeşte, precum se topeşte sarea fină în apă. Atunci când vine Lumina… Ca un vul­can… Şase, şapte ani după aceea, când îmi aminteam aceasta lăcrimam şi strigam: «Sfinte Dumnezeule!…» Acestea nu se spun… Eu mă rog ca să mă vadă Maica Domnului, iar nu să o văd eu… Maica Domnului… harul ei se află pe pământ. Să dobândim virtuţile. Sfinţii sunt aici şi se luptă ca să ne izbăvească. Aşa cum plânge Maica Domnului pentru Hristos Cel fără de păcat, tot astfel plânge şi pentru fiecare creştin. Plânge, dar nu o vedem. A o vedea nu este al nostru. Este «dar de sus». Unul prin rugăciune dobândeşte cunoaş­terea de Dumnezeu, altul este fierăstruit pentru credinţă. Să nu ne pierdem credinţa. Nu numai să citeşti, dar să şi pui în practică, şi atunci te va durea pentru Evanghelie. Cea mai mare dovadă a vieţii de din­colo este Maica Domnului, care se roagă cu lacrimi Fiului ei, aşa cum se ruga înaintea Crucii. Din Anastasie Malamas, Ca aurul în topitoare, ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 65-66

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/eu-ma-rog-ca-sa-ma-vada-maica-domnului-iar-nu-sa-o-vad-eu/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
De ce nu putem ierta? De ce avem tendința de a răspunde răului cu rău? - Nu putem ierta pentru că suntem stăpâniți de dorința de a supraviețui; ne iubim viața noastră mai presus de orice. În Epistola catre Evrei, Sfântul Pavel ne spune că cei care au trăit temându-se de puterea morții au crescut în păcate și au îngăduit morții să fie stăpână pe viața lor (cf. Evr. 2, 15). Dar atunci când ne încredem în cuvântul Domnului și mai ales când urmăm pildei lui Hristos, Care nu Și-a cruțat viața pentru mântuirea tuturor, ne putem încumeta să-i iertăm pe cei care ne rănesc. Iertarea semenilor ne deschide calea către Dumnezeu. Când nu iertăm înseamnă că ne iubim pe noi înșine mai presus de orice și atunci rămânem închiși față de harul lui Dumnezeu. Atunci când nu iertăm devenim atât de egoiști încât suntem în stare de orice nelegiuire.Când iertăm credem în cuvântul Domnului care ne vorbește ca și cum am fi egalii Lui: Dacă tu ierți greșeala aproapelui tău, și Eu o să îți iert păcatele (cf. Mat. 6, 14). Înțelegerea este inegală: ea îl cinstește pe om. Când primim aceasta cinste și încercăm să îl iertăm pe cel care ne-a mâhnit, dobândim harul lui Dumnezeu și începem să înțelegem că un singur lucru este important în viața noastră: ca El să crească prin har în noi, iar noi să ne micșorăm pe noi înșine, să ne micșorăm egoismul. Precum spunea marele Prooroc și Botezător Ioan: El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez (Ioan 3, 30). Și a spus acest cuvânt în ceasul în care slava lui ajunsese la apogeu în Israel; unii îl considerau a fi chiar Mesia (cf. Luc. 3, 15). Și deși era cel mai mare s-a făcut pe sine cel de pe urmă spunând că el nu e vrednic nici măcar să dezlege cureaua încălțămintei Domnului (cf. Ioan 1, 27). Pentru că el s-a considerat pe sine a fi cel mai mic, Dumnezeu l-a înălțat și l-a făcut să fie cel mai mare (cf. Luc. 7, 28). Din Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2012, p. 41-42

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/de-ce-nu-putem-ierta/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
lalea 2 ianuarie 2015  
gabilaura.sunphoto.ro/De_citit_si_meditat_pt_suflet/101465989
Adevarat!
Trebuie sa recunoastem,doar!:)
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
asa e.
Răspunde Raportează
lalea 2 ianuarie 2015  
:)
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
“Să nu te indignezi, nici măcar în tine, pentru orice acuzaţie nedreaptă ce ţi s-ar aduce. Este un lucru rău. Şi răul începe prin gânduri rele. Când te amărăşti şi te indignezi, fie doar cu gândul, îţi strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Sfântul Duh să lucreze şi îngădui diavolului să mărească răul. Tu trebuie să te rogi totdeauna, să iubeşti şi să ierţi, alungând de la tine orice gând rău.” “Nu trebuie să-ţi duci lupta creştinească cu predici şi contestaţii, ci cu o adevărată iubire ascunsă. Când contestăm, ceilalţi reacţionează. Când îi iubim sunt mişcaţi şi-i câştigăm. Când iubim, credem că noi le oferim ceva celorlalţi pe când, în realitate, întâi ne oferim nouă înşine. Iubirea cere sacrificii. Să sacrificăm cu umilinţă ceva de-al nostru, care în realitate este al lui Dumnezeu.“Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă pentru a adormi la loc. Să te ridici, să îngenunchezi în faţa Celui Răstignit şi a Sfinţilor şi să te rogi smerit şi cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât poţi.” “Astăzi oamenii caută să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect e să te intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu Îl iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Doar astfel sufletul îţi este împlinit.” “Iubiţi-l pe Hristos. Hristos este totul, este izvorul vieţii. Toate cele frumoase sălăşluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristeţea, melancolia, mânia, supărarea, amintirea rănilor ce le-am primit în viaţă, a greutăţilor şi a ceasurilor de agonie. Iubiţi-L pe Hristos şi să nu vreţi nimic în locul iubirii Lui”. “Fiule, de Hristos trebuie să ne apropiem nu de teamă că nu ştim ce va fi după ce vom muri. Lui Hristos trebuie să-I deschidem inimile noastre şi, aşa cum tragem perdeaua, lăsând soarele să intre în casă, trebuie să-L lăsăm şi pe Hristos să vină la noi şi să-L iubim cu iubire adevărată. În felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El”. “Să nu vă preocupaţi de cele de pe urmă, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindcă să ştiţi că, atâta timp cât Îl avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vătăma cu nimic.” “Fii atent la mine. Şi iadul şi satana şi Raiul, toate sunt adevărate. Eu însă nu vreau să te temi de ele, sau să te gândeşti la ele aşa cum faci tu. Vreau să-L iubeşti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie că te afli aici, fie că te afli altundeva. Da, Hristos ne aşteaptă şi, îndată ce ne vom deschide inima cât de puţin, El va pătrunde în ea de îndată şi vom avea parte de toate cele bune. Este întocmai ca soarele. Când tragi fie şi puţin perdeaua, lumina pătrunde imediat în odaie, iar razele sale ne încălzesc.” Părintele Porfirie Kavsokalivitul

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/sa-te-rogi-si-sa-iubesti/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
lalea 2 ianuarie 2015  
Gabita draga,Bunul Dumnezeu sa-ti rasplateasca,pentru aceasta postare (predica) minunata!
Iubiţi-L pe Hristos şi să nu vreţi nimic în locul iubirii Lui”. “
Ce poate sa fie mai minunat!?
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
Cuvânt la Anul Nou – Sfântul Ioan Gură de AurAnul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul. Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8). Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi sfl ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată? Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe”. Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura fapta cea bună. Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată. Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc. Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus. Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el. A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească. Tu eşti liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului. De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îţi va face mare câştig. Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii. Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31). Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu”. Cheamă un sărac, primeşte printr-însul pe Insuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu.Dar El voieşte ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa. De exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum. Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă cineva poate ieşi din casă şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”. Voi, adeseori, şedeţi la locurile voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit şi vrednic de râvnit”, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti. Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele petrece în beţie şi în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el. Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu cele străine?Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune şi în fericita incredere in Dumnezeu. Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit, laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă. Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?”. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată pentru laudă şi pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu. Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greşit împotriva ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu. Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta. Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi, fă-ţi-i pentru Dumnezeu! Insă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu? Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastra de Dumnezeu.Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta. Când te duci în societate şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu. Şi când taci, să taci pentru Dumnezeu. Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu? Când tu, în societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad; când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi altele asemenea. Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu. Iarăşi, tu poţi să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare. Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava lui Dumnezeu. Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10). De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi va aduce mare plată. Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu? Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul. Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31). Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim. Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti. Căci El zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/cuvant-la-anul-nou-sfantul-ioan-gura-de-aur/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greșelile, îngustimea vederilor, prejudecățile, neștiința și un lanț cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanțul de pe noi și iarăși suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanțul nostru care ne chinuiește, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanțul în care ținem legați pe frații noștri. Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu iartă.Mai mult: iertarea lui Dumnezeu e de așa fel atârnătoare de iertarea noastră, încât, fără aceasta, rugăciunea noastră ni se întoarce în blestem. Căci zice: ”Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri”. Deci dacă noi nu iertăm, neîndurarea noastră întoarce cuvintele rugăciunii pe dos, fără să ne dăm seama, așa: ” Doamne nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm greșiților noștri”,- ceea ce e un blestem. Deci, în această privință, iertarea noastră atârnă mai mult de noi decât de Dumnezeu. Dacă iubirea e porunca ce rezumă Scriptura, sigur că numai ea e chemată să pună capăt: judecăților, răzbunărilor și a tot războiul cel ucigaș dintre oameni. Porunca aceasta, nu aștepta să o împlinească alții întâi; împlinește-o tu întâi, și după tine se vor lua mulți. Dar trebuie să știi, dragul meu, că-i vorba de o iubire fără margini, o iubire care iartă toate, lăsând judecata în seama lui Dumnezeu. O iubire care nu cade, la oricâte probe s-ar întâmpla s-ajungă. Primul care a iubit așa a fost Iisus; iar dintre oameni numai aceia în care trăiește Iisus: purtătorii de Dumnezeu. Porunca iubirii era și în Vechiul Testament; dar aceia împlineau mai bucuros legea talionului. Deci pentru că n-a fost împlinită de aceea a zis Iisus:” Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unii pe alții, precum Eu v-am iubit pe voi!” Iar El a împlinit-o între oameni ca nimeni altul. Iisus n-a avut de lepădat pe nimeni- nici pe Iuda, căruia i-a zis ”prieten”, deși venea cu sărutarea trădării. N-a lepădat nici pe călăii care-i băteau piroanele în mâini și picioare și-i îndesau spinii pe cap. Deci dacă ținem să rămânem creștini, trebuie să iubim pe toți oamenii, ca Iisus, că numai așa-i sigură și e cu putință ”iertarea din inimă” , care, atunci, vine ca de la sine, ușor și simplu, și nici nu mai cade, chiar dacă ura ar răstigni-o pe toate crucile istoriei. – De altfel aceasta și e suprema dragoste și semnul divinității Sale. Cu această iubire grăia Iisus către oameni. Extras din Părintele Arsenie Boca, Omul, zidire de mare preț, Editura Credința strămoșească, 2002

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/daca-noi-nu-iertam-nici-dumnezeu-nu-iarta/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
Trebuie să știi să fii prezent în pustie, în mijlocul lumii fiind! Mai întâi de toate, sunt convins că, oriunde am fi, suntem cu voia lui Dumnezeu, nu suntem fără voia lui Dumnezeu. Eu mă lupt din răsputeri să-mi întipăresc în ființa mea că nu se poate face nimic fără Dumnezeu. Nu există nimic la întâmplare, dacă spune că „nu se mișcă fir de păr fără voia Mea”, și dacă acolo unde te găsești ai reușit să faci o unitate creștină, să ai o mulțumire sufletească, considerând că suntem oameni de conștiință, atunci nu poți să părăsești locul, și nu poți să zici că Dumnezeu nu te-a ajutat. Pentru că toți suntem nepregătiți, oriunde am fi, doar cu harul lui Dumnezeu facem ce facem. Este o fugă de Dumnezeu, când lumea se desprinde de locul în care luptă. Dacă ar înțelege că nu face nimic fără voia lui Dumnezeu, ar fi mult mai prezenți, s-ar simți foarte bine, chiar în suferință, chiar pe cruce.Este, de asemenea, o greșeală, să fugi de propria suferință. Niciodată nu te poți elibera cu adevărat, decât atunci când lupți, când ești prezent pe cruce. Și s-o accepți cât se poate mai mult, mai desăvârșit, precum Mântuitorul a acceptat-o. Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 29-30

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/nu-exista-nimic-la-intamplare/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
lalea 2 ianuarie 2015  
Adevar grait-a!

Draga Gabi,ieri 1 Ianuarie, am inceput sa citesc Biblia!
Am inceput cu Noul Testament!
Nu vreau sa treaca nici o zi,anul acesta,fara sa-mi hranesc sufletul din Cuvantul Lui Dumnezeu!
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
asa ar trebui sa facem toti
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
Numai lângă Hristos găseşti adevărata bucurie, curată, căci numai Hristos dăruieşte bucurie şi mângâiere adevărată. Unde este Hristos, acolo este bucurie adevărată şi veselie paradisiacă. Toţi cei care sunt departe de Hristos, nu au bucurie adevărată. Pot să-şi facă vise: „Voi face asta, voi face cealaltă, voi merge aici, voi merge dincolo”, pot să se bucure de cinstiri sau să alerge la distracţii şi să se veselească, dar bucuria pe care o simt nu le poate umple sufletul. Această bucurie este materialnică, lumească, dar sufletul nu se simte împlinit cu bucurii lumeşti şi omul rămâne cu un gol în inima sa. Ai văzut ce spune Solomon? „Am zidit case, am sădit vii, am făcut grădini, am adunat aur, am dobândit tot ce a poftit inima mea, dar la sfârşit am înţeles că toate acestea sunt deşarte” (Ecclesiatul 2, 11).Bucuria lumească dăruieşte ceva vremelnic, ceva pentru clipa aceea, nu dă ceea ce dăruieşte bucuria duhovnicească. Bucuria duhovnicească este viaţă paradisiacă. Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 300

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/unde-este-hristos-acolo-este-bucurie-adevarata/
Moldova Ortodoxă

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/unde-este-hristos-acolo-este-bucurie-adevarata/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
lalea 3 ianuarie 2015  
Asa este!
Cine-L are pe Domnul Hristos in inima si viata lui,este "inundat" cu bucurie,pace,mila,dragoste,rabdare,indelunga rabdare si se simte implinit pe acest pamant!
In afara acestor daruri duhovnicesti,toate sunt desertaciune si goana dupa vant,cum spune Solomon,fiul imparatului David,in Cartea Eclesiastul!
-Iti recomand sa citesti,draga Gabi,aceasta Carte!
biblia.resursecrestine.ro/eclesiastul
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului: "Cel care iubeşte trupul, lucrurile materiale, niciodată n-o să aibă discernământ"

Părintele Ioan vine dintr-o altă lume. O lume rânduită, care avea şi cer şi pământ şi datini străvechi şi credinţă nesmintită. Astăzi e greu să mai înţelegi viaţa duhovnicească pentru că societatea s-a lepădat de cultura bisericii, înlocuind-o cu una care se axează exclusiv pe drepturile şi nevoile imediate ale omului. Părintele Ioan e aşezat în răspăr cu această epocă pentru că îşi bazează învăţătura pe cruce şi smerenie. Două principii fără de care creştinismul nu ar mai fi decât o altă religie.


Părinte Ioan, este smerenia din primele veacuri desuetă? Avem nevoie de-o altă atitudine în zilele noastre?

Smerit este cel ce ascultă pe Dumnezeu şi nu de el însuşi. Smerenia nu se schimbă în esenţa ei. Tot ce a lăsat Dumnezeu în lume pentru mântuirea noastră este valabil peste veacuri. Noi, ortodocşii, nu suntem schimbători de credinţă. Suntem statornici pururea. Lăsăm în voia Lui Dumnezeu toate şi ne rugăm. Nu suntem vrednici de mai bine şi dăm mulţumire pentru toate, fără să cârtim. Trebuie să răbdăm până la capăt. Zice Domnul: „Prin răbdarea voastră vă veţi mântui sufletele voastre” şi „cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”.

O problemă mult discutată este dacă păgânii se vor mântui. Ştim că primul suflet care a intrat in Rai a fost tâlharul de pe cruce. Sfântul Siluan Athonitul spune: „Dacă ai vedea pe cel de lângă tine în fundul iadului, n-ai avea milă să-l scoţi? Să plângi pentru el?”. Sfântul Paisie cel Mare se ruga pentru un rătăcit şi Dumnezeu i-a zis: „Nu te mai ruga!”, dar el a continuat, iar Dumnezeu i-a spus: „Te asemeni Mie în dragostea ta!”.
Noi ne rugăm ca Dumnezeu să mântuiască lumea pe care a creat-o. Dar mântuirea nu se dă cu sila. Cine nu-i vrednic, nu poate să se apropie de El. Iar vrednicia o dă Dumnezeu celor smeriţi, celor ce se încredinţează Lui. Noi n-avem puterea să ne apropiem de El, dar avem puterea să-L ascultăm. Atât. Şi dacă ascultăm pe Dumnezeu şi ne plecăm înaintea Lui, El ne cheamă la Sine. Celor nesmeriţi le stă Dumnezeu împotrivă întotdeauna. Celor smeriţi le dă har. În ceea ce-i priveşte pe păgâni, ei nu pot fi pomeniţi la Sfânta Liturghie.

Dar nu sunt şi ei creaţia lui Dumnezeu?

Ei nu sunt botezaţi. Nu sunt creştini. Nu sunt scrişi în cartea vieţii. Pot fi pomeniţi la alte slujbe, dar e bine să lăsăm ca Dumnezeu să-i pomenească pe toţi.

Să-i aducă la El.

Da.

Cum să înţelegem cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Împărăţia Cerurilor se ia cu sila”?

... se ia cu năvală! Cel ce râvneşte, acela câştigă.

Adică îndrăzneşte.

Îndrăzneşte să lupţi. Cel ce luptă se încununează. Cel ce doarme, acela se osândeşte. Un păcat de moarte îl osândeşte pe om la iad, chiar dacă e creştin. Cel ce nu merge la biserică, se leneveşte, nu se roagă, nu posteşte, nu se spovedeşte face mare păcat! Eu sunt adeptul spovedirii şi împărtăşirii. Căci Mântuitorul zice aşa: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el”. Şi adaugă: „Cel ce nu mănâncă trupul Meu şi nu bea sângele Meu nu are viaţă întru el”. Cine vrea să aibă viaţă, să petreacă întru Iisus Hristos? Toţi. Atunci, să ne împărtăşim. Dar pentru asta trebuie să ne pregătim: să ne rugăm, să ascultăm, să ne smerim, să iertăm, să ne spovedim des. Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Vasile cel Mare au spus să nu vină omul la biserică ca un simplu spectator, ci ca un actor, ca un participant la slujbă. Eu nu sunt pentru împărtăşire rară. Dar dacă te-ai împărtăşit şi ai făcut un păcat opritor de la împărtăşanie, trebuie să te duci să te spovedeşti, să te pocăieşti, să te îndreptezi.

Cât de des credeţi că e bine să ne împărtăşim?

După cum are fiecare râvnă. Zice Domnul: „Pe cel ce vine la Mine nu‑l voi scoate afară”. Primii creştini au fost prigoniţi, dar se împărtăşeau şi-L aveau pe Iisus Hristos în inimile lor. Erau toţi mărturisitori, se jertfeau, îşi dădeau viaţa pentru Hristos. Ştiau că sunt în primejdie când se duceau noaptea în catacombe să se împărtăşească şi totuşi preferau să fie prinşi, omorâţi, numai să nu se despartă de Domnul. Un ostaş neînarmat sau flămând, acela nu mai poate fi ostaş. Cade pradă în mâinile vrăjmaşilor. Arma noastră este Domnul.

„Să munceşti ca şi cum te-ai ruga”

Grija pentru trup până unde trebuie să meargă?

Zice Mântuitorul: „Nu vă îngrijiţi. Căutaţi mai întâi de toate împărăţia cerurilor şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă”. Uitaţi-vă la iarba câmpului, uitaţi-vă la peştii mării pe care-i hrăneşte Dumnezeu şi le poartă de grijă. El e Atotştiutor şi Atotbinevoitor. Cu dragoste Îşi ocroteşte zidirea şi are grijă de fiecare. Astfel, grija faţă de trup să fie grija faţă de suflet. Dacă sufletul este sănătos şi trupul este sănătos.

Dar ce să faci dacă ajungi la epuizare prin muncă, prin dorinţa de a fi la slujbe?

Nu până la epuizare. Să munceşti ca şi cum te-ai ruga şi să te rogi cu osteneală, muncind. Muncim – căci cel ce nu munceşte să nu mănânce, nu? – dar cu rugăciune neîncetată, ca să fie munca rodnică şi să avem sănătate şi putere de muncă, căci puterea noastră este de la Dumnezeu. Nu e atâta din mâncare şi băutură, ci este darul lui Dumnezeu.

Dragostea pentru Dumnezeu, râvna de care spuneaţi, cum se naşte în sufletul omului?

Prin credinţă şi prin lucrare. „Să vă iubiţi unii pe alţii cum Eu v-am iubit pe voi.” Dragostea se referă la grija faţă de binele aproapelui, căci tot dragoste de Dumnezeu este şi aceasta.

Cum obţinem discernământul?

Prin rugăciune. Laşi toate în voia lui Dumnezeu, te rogi şi El îţi luminează mintea prin smerenie. Omului mândru Dumnezeu îi stă împotrivă întotdeauna. Cel care iubeşte trupul, lucrurile materiale niciodată n-o să aibă discernământ. El vede totul numai din perspectiva materială, cum era materialismul dialectic la comunişti.

Deci trebuie să te detaşezi de tot ce este material?

Da, de tot ce este pământesc. „Cel ce vrea să vină la mine, zice Domnul, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Dacă ai lepădarea de sine şi dragostea faţă de Dumnezeu, renunţi... Dacă iubesc ceva în viaţa aceasta mai presus de Dumnezeu, înseamnă că sunt un păgân, că nu mai sunt demn să mă apropii de Dumnezeu sau să mai am vreo nădejde de mântuire pentru că iubesc lumea aceasta, materială, mă iubesc pe mine însumi. Iubesc pe aproapele nu pentru a-l mântui, ci pentru a-l îmbogăţi, iar bogăţia este duşmanul mântuirii întotdeauna, este grija cea pământească. Noi trebuie să o lepădăm. Să nu căutăm binele pământesc, ci binele ceresc.

E mai greu în vremurile noastre decât înainte?

Sunt grele vremurile. Ca întotdeauna. Acum, vrăjmaşul este foarte viclean. Vine din partea dreaptă, dar sub formă materială, nu spirituală. Îţi recomandă binele cel material, viaţa cea de confort, mai uşoară, dar nu se materializează niciodată. Pentru că numai cel ce-L caută pe Dumnezeu poate să aibă bucurie şi fericire pe pământ, pentru că acestea nu sunt legate de avere sau de plăcere, de odihnă sau de altceva. Bucuria e în suflet, sufletul e în inima omului şi în inimă omul Îl simte pe Dumnezeu. Şi gândurile bune şi cele rele tot din inimă ies. Inima are rolul cel mai important, ca motorul la maşină. Nu-i motor, degeaba e maşină, nu merge.

„Cu cât e omul mai depărtat de lumină, cu atât vede mai puţin”

Rânduiala din Ortodoxie, cu rugăciunile de dimineaţă şi aşa mai departe, ritmicitatea aceasta a zilei îţi modifică starea lăuntrică?

Cel ce are pe cele dinăuntru are şi pe cele din afară, întotdeauna. Bunătatea, credinţa, dragostea din interior se răsfrâng în afară.

Dar cum aţi defini Ortodoxia?

Dreapta slăvire, drumul cel drept, ortodox. Este învăţătura cea adevărată şi sfântă lăsată de Dumnezeu oamenilor prin prezenţa lui Iisus Hristos în lume. Dumnezeu este peste tot şi peste toate Stăpân şi Atoateştiutor. Mai mare cinste nu este în viaţa aceasta decât să-L slăvim pe Dumnezeu. Nu este mai mare iubire decât să-L iubim pe Dumnezeu. Nu este mai mare dreptate în viaţa aceasta decât să facem voia lui Dumnezeu.

Părinte, dar şi în Biserica Ortodoxă există multe înşelări şi rătăciri.

În Ortodoxie nu există.

Noi, biserica luptătoare, oamenii de rând, putem fi înşelaţi.

Oamenii pot să greşească, dar Ortodoxia niciodată. Că persoanele din biserica noastră ortodoxă greşesc este altceva.

Înţelegem greu ce vrea Dumnezeu de la noi.

Pentru că suntem departe de Dumnezeu. Cu cât e omul mai depărtat de lumină, cu atât vede mai puţin. Cu cât se apropie de lumină, vederea este mai clară.

Cum să facem să trăim după voia lui Dumnezeu?

Să căutăm pe Dumnezeu în toate lucrurile şi să nu facem nimic din ceea ce este urât în faţa Lui. Ca un copil care ascultă de părinţi şi e iubit de ei întotdeauna, ajutat, îmbrăcat, îmbrăţişat şi chiar ascultat. Aşa şi noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu şi să ne împărtăşim cu inima de Dumnezeu permanent. Aşa spun Sfinţii Părinţi: când vrei să faci ceva, să cercetezi cu mintea – Dumnezeu vrea aşa sau altfel? E de la Dumnezeu sau nu?

Jertfa e proprie omului? Noi, oamenii, trăim cu impresia că suntem fericiţi dacă deţinem ceva, avem o proprietate...

Pentru scurtă vreme, ne simţim tari... Fericirea este legătura omului cu Dumnezeu. Cu cât omul este mai aproape de Dumnezeu, este mai fericit, mai blând, mai liniştit, mai răbdător, îngăduitor şi mulţumit. Nimic rău nu poate să-l schimbe. Şi când e flămând şi când e sătul, el zâmbeşte, se roagă şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate.

Noi trăim din fantasme, din dorinţe. Ne dorim ceva şi când ajungem şi obţinem acel ceva, tot nu suntem fericiţi.

Dorim din punct de vedere material, pentru viaţa aceasta scurtă, care nu are valoare. Valoarea acestei vieţi este nimic. Nimicul este mai mult decât preţul vieţii acesteia. O singură valoare are viaţa: să ne apropiem de Dumnezeu ca să fim fii ai Lui cu adevărat. Dacă-L avem pe Dumnezeu am dobândit totul, nu ne mai trebuie nimic. Dacă nu-L avem pe Dumnezeu, nimic nu avem. Putem să stăpânim tot pământul şi toate planetele din lumea asta: zero. Zero la pătrat sau la cub are aceeaşi valoare.

„Unde se duce un creştin cu adevărat e raiul, dacă-L are pe Dumnezeu în el”

Cum aţi aduce un tânăr necredincios spre biserică?

Ai putea să-l iei în braţe şi să-l duci, dar întrebarea este dacă vrea să stea în biserică... Dacă nu s-ar uita oamenii la televizor şi nu le-ar trebui calculator şi internet şi alte prostii, atunci oamenii s-ar apropia de Dumnezeu. Dar tineretul este înşelat şi furat cu aceste imagini, zbierături, strigături, muzică păgânească, drăcească, care îi scot credinţa şi liniştea din suflet şi nu se mai poate ruga. Când vrea să se roage, apar imagini din televizor – că lucrul rău se lipeşte de om mai repede decât cel bun.

Cine ar trebui să vorbească despre cel rău? Pentru că nu prea se spune şi o dată ce crezi în Dumnezeu, în mod clar crezi că există.

Biserica ar trebui să ia măsuri. Dar biserica nu intervine.

Aţi spus mai înainte că diavolul lucrează mult mai viclean, mai făţarnic în vremurile de astăzi decât altădată.

Da, el propagă binele, dar binele cel pământesc, pe care nu-l împlineşte, ci numai îl promite. Că pe pământ nu există bine. Nimic, orice ai avea în viaţa aceasta nu este bine dacă nu-L ai pe Dumnezeu. N-ai bucurie. N-ai linişte.

Deci este bine dacă eşti cu Dumnezeu.

Atât.

Şi trăieşti aici...

Dacă trăieşti în Dumnezeu, şi-n iad dacă te duci, fug dracii de tine. Unde se duce un creştin cu adevărat e raiul, dacă are pe Dumnezeu în el. Pentru că unde este Dumnezeu acolo este raiul. Omul dacă se spovedeşte des, se împărtăşeşte des, e în permanenţă în rai, că trăieşte cu Iisus Hristos necontenit, permanent. Dacă nu te spovedeşti, nu te împărtăşeşti, eşti departe de Dumnezeu, eşti ca în pustiu. Strigi: „Ajutor!”, dacă ai nevoie de una, de alta, „Doamne, dă‑mi! Doamne, dă-mi!”. Nu te aude Dumnezeu, nu e cu tine. Deci apropierea de Dumnezeu se face prin deasă împărtăşire.

Ce să-i cerem lui Dumnezeu?

Iertare şi mântuire. „Dă-mi, Doamne, să fac voia Ta!”, „Doamne, facă-se voia Ta pentru mine!”.

Dar cum cerem pe acatist, nu sunt mai frecvente cererile de felul: ajutor să ajungem în străinătate, să lucrăm nu ştiu unde...

Astea-s rugăciuni păgâneşti, pentru viaţa aceasta. Cerem mâncare, băutură, avere şi şcoli multe, cinste, distracţie – astea nu sunt rugăciuni creştine. Cerem lui Dumnezeu lucruri de care noi ne lăsăm în câţiva ani, în câteva zile sau în câteva clipe. Plecând din viaţa aceasta nu ne trebuieşte nimic. Alexandru Macedon, împăratul, a cerut să fie înmormântat cu mâinile afară, să se vadă că n-a luat nimic cu el. Omul, când pleacă din viaţa aceasta, pleacă cu faptele. Atâta. Fie bune, fi rele. Dacă te-ai spovedit des, te-ai împărtăşit des, ai scăpat de păcate, mergi curat ca o hârtie albă înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă mori nespovedit, neîmpărtăşit, cu gânduri rele, cu idei rele, atunci mergi ca un cearceaf murdar, pe care-l aruncă în foc oricine, să ardă, să nu se mai vadă. Asta e: deasa împărtăşanie, vedeţi?

Orice lucru bun pe care îl faci e faptă bună în faţa lui Dumnezeu?

Este fapta bună dacă e făcută cu gândul de a fi cinstit Dumnezeu şi de a fi în folosul aproapelui duhovniceşte, chiar şi material – să zicem că este o familie săracă, moare de foame, îi dai să se îmbrace, îi hrăneşti, îl ajuţi. Dar să nu-i oferi omului bogăţii în viaţa aceasta, că atunci îl duci legat în iad. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că milostenia trebuie să se facă cu discernământ. Una e să dai unui cerşetor şi alta să ajuţi mai mult pe un om care a sărăcit şi are familie, greutăţi şi are nevoie mai mult. Fiecăruia după cum se cuvine, după cât necesită.

Sfântul Serafim de Sarov spune că dacă tu obţii pacea şi cei din jurul tău se vor împărtăşi din ea. E un egoism să îţi cauţi pacea?

Nu, pentru că o transmiţi şi altora. Când omul e tulburat, tulbură pe toţi din jur. Când omul are pace şi linişte, pe toţi îi aduce la această stare.

„Am întâlnit un bătrân de 87 de ani, care nu ştia carte, dar vorbea numai din Scriptură”

Cum obţii pacea?

Găseşti pacea când nu doreşti nimic altceva decât ceea ce-ţi dă Dumnezeu, când eşti mulţumit permanent cu ceea ce ai şi nu-ţi doreşti nimic altceva decât pe Dumnezeu. Am întâlnit un bătrân de 87 de ani, care nu ştia carte, dar vorbea numai din Scriptură. Căsătorit fiind, a murit fecior. La fel şi bătrâna, care, cu cinci ani de zile fiind mai tânără, când a ajuns la vârsta la care a murit bătrânul, şi-a dat duhul şi ea. Exact la aceeaşi oră. Pentru că a trăit la fel. Era blând, cum zice Domnul: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima”. Dacă se certau doi, trei oameni, ziceau „Hai să mergem la badea Mihai!”. Pe atunci nu erau atâţia judecători, oamenii nu aveau atâtea înlesniri ca acum, fel de fel de legi şi oameni ai legii. Şi când ajungeau în faţa bătrânului căpătau pace şi linişte atât de multă, că se uitau: „Pentru ce-am mai venit? Ce aveam noi de gând? Nimica!” şi plecau. Îl ştiu pentru că mi-a fost vecin badea Mihai. A ştiut cu 20 de ani înainte ceasul morţii. Oamenii toţi aveau scris în calendar ziua când trebuie să moară: Joia Luminată, după Paşti. În acea Joi a fost la biserică, s-a împărtăşit. Şi-a văzut gospodăria pe picioarele lui, s-a dus pe la vecini să-i vadă şi să-i sfătuiască de bine, după aceea a trimis bătrâna: „Du-te şi cheamă vecinii, ca să mă iert cu ei”. Şi i-a chemat şi s-au iertat şi a spus: „Aveţi grijă de babă, că eu plec. Iată, vine!”. S-a dus, a luat lumânarea cu mâna lui, a aprins-o, a pus-o într-o cană de lut, a făcut trei mătănii cu fruntea la pământ – avea 87 de ani şi jumătate – şi şi-a cerut iertare. „Iertaţi-mă şi Dumnezeu să vă ierte. Aveţi grijă de babă!” S-a urcat singur pe pat, a făcut cruce de trei ori, s-a întors cu faţa spre perete, s-a întins şi a fost mort. A murit un creştin. Puţini sunt cei ce-L caută pe Dumnezeu. Dacă Diogene umbla ziua în amiaza mare cu felinarul aprins să caute un om şi nu găsea, se poate spune că şi acum e la fel. Nu poţi găsi un om adevărat, unit cu Dumnezeu, să-L caute pe Creator, cum copilul cel mic îi caută mereu pe părinţi să-l apere.

Spuneţi-ne un cuvânt de folos pentru oameni.

Nu vă gândiţi dinainte ce veţi mânca, ce veţi bea, cu ce vă veţi îmbrăca, că acestea păgânii le caută. Dacă Îl căutăm pe Dumnezeu avem de toate, suntem îndestulaţi. Să căutăm ce e duhovniceşte: rugăciunea, postul, milostenia şi spovedania şi împărtăşirea deasă, pentru a fi permanent curaţi. Aşa cum trupul are nevoie permanent de hrană ca să poată supravieţui, tot aşa sufletul are nevoie de hrană duhovnicească. Eu am fost bolnav. Treizeci de ani am avut meningită cronică. Dumnezeu m-a vindecat. Părintele Iovan Ioan m-a vindecat, printr-o dezlegare, şi ştiu ce înseamnă puterea lui Dumnezeu. Toate sunt deşertăciune în lumea aceasta, deşertăciunea deşertăciunilor.

„Cel ce nu suferă în viaţa aceasta nu are mântuire”

Cum este rugăciunea curată? Nu orice rugăciune ajunge la Dumnezeu?

Dumnezeu este Cel ce socoteşte rugăciunile fiecăruia. El este judecător drept şi nu cere mai mult decât poate omul, doar să fie sincer şi să nu caute alte foloase decât cele duhovniceşti. Să se roage şi să-L laude pe Dumnezeu neîncetat. Atât şi nimic altceva. Că Lui I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea – nimic oamenilor, numai lui Dumnezeu. El a creat cerul şi pământul, El a zidit lumea, El mântuieşte lumea, El hrăneşte lumea, dar pentru că oamenii au început să conducă ei – aşa cum papa de la Roma zice că e vicarul lui Iisus –, Dumnezeu se retrage. Dacă vrei neapărat, poftim! Să văd ce-ai să faci! La râpă! Copii care n-ascultă de părinţi n-ajung bine niciodată. Aşa şi noi. Părinţii noştri sunt în ceruri.

De ce îngăduie Dumnezeu răul?

Pentru păcatele noastre. Merităm să fim pedepsiţi până la sânge. Dacă răbdăm, toate suferinţele, greutăţile şi nenorocirile sunt tratamente pentru sufletele noastre care ne curăţesc sufleteşte. Cel ce nu suferă în viaţa aceasta nu are mântuire. Să mulţumim lui Dumnezeu în suferinţă. N-avem voie să cârtim, pentru că ştim că suntem păcătoşi, netrebnici, nevrednici de a-L lăuda pe Dumnezeu, de a-L cinsti, de a ne gândi la El, pentru că nu suntem merituoşi. Dar El este singura nădejde la care trebuie să năzuim. De aceasta trebuie să învăţăm dreapta credinţă lăsată de Iisus Hristos, Cel ce spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezaţi, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin! Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, cel ce nu va crede se va osândi.” Ăsta e răspunsul cu păgânii. Vrei să te mântuieşti, fă‑te creştin. Caută pe Dumnezeu! Nu vrei să te îndumnezeieşti? Treaba ta! Fiecare va fi judecat fie după conştiinţa lui râvna lui, după faptele lui. În casa Tatălui, în rai, sunt multe locaşuri, dar sunt multe locaşuri şi în iad.

Şi după mila Domnului.

Dumnezeu este milostiv, dar e şi drept.

Dar mila Domnului ne mântuieşte până la urmă, nu?

Numai mila Domnului, că nu suntem vrednici. Dumnezeu este Cel ce a creat cerul şi pământul, lumea nevăzută şi văzută. Noi suntem pământ. Cum putem noi să zicem că suntem vreodată vrednici? Am găsit scris într-un ziar, în Monitorul de Suceava, am uitat eu autorul, un profesor universitar din Iaşi parcă, doctor în teologie: cel ce spune că nu se împărtăşeşte că e nevrednic dovedeşte că e mândru. Că omul niciodată nu e vrednic. Cum se poate uni cerul cu pământul? Noi suntem pământeni. Lut. Cum să ne unim noi cu Cel ce a creat lumea? Cel ce spune că e vrednic acela e ca satana. Nu suntem vrednici niciodată. Şi scria aşa în acel articol: dacă spui că nu eşti vrednic, te socoţi că ai fost odată vrednic; nu te împărtăşeşti des, din acest motiv. Adică azi nu-s vrednic, mâine nu-s vrednic, dar peste un an sau peste o lună, dacă mai fac trei acatiste, mă fac vrednic? Sau mai adun încă un motiv de păcate? Munţi de păcate? Mai bine spovedanie câteva minute şi, gata, hai la împărtăşit. De împărtăşanie deasă nu suntem vrednici, dar dacă adunăm un munte de păcate, vom fi vreodată vrednici? Oricât s-ar pregăti omul, nu poate să se împărtăşească cu vrednicie. Nu este demn! Orice ar face în viaţa aceasta, nu se poate ridica la nivelul existenţei celor cereşti. Numai mila lui Dumnezeu mântuieşte pe om. „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară”, zice Domnul. Asta este totul: alergăm spre Dumnezeu, iar El ne îmbrăţişează ca pe fiul cel desfrânat, ca pe fiul risipitor. Nevrednicie este dacă nu alergăm la El, dacă ne lepădăm de Dumnezeu. Cei ce se sinucid, de exemplu, s-au lepădat cu desăvârşire de Sfânta Treime, de botez; se şterg din cartea vieţii, ca şi cum n‑ar fi existat, ca talpa iadului.

Şi nu mai poate fi făcut nimic pentru el?

Absolut nimic!

Nici Dumnezeu nu poate?...

Dumnezeu, dacă vrea... dar nu, nu-i demn, nu-i vrednic.

Dar noi putem face o rugăciune personală?

Doamne, dacă este voia Ta, fie-Ţi milă! – dar cred că e de prisos. Numai Dumnezeu ştie motivul pentru care omul şi-a luat viaţa. Dacă-i nebun, dacă... e greu de gândit. S-a sinucis o dată un om şi l-au dus la înmormântare. S-a întâmplat aproape, în judeţul Suceava, aici. S-a spânzurat un om. L-au dus la înmormântare. Era senin. N-a vrut să spună nimeni că el e spânzurat. De la poarta cimitirului şi până la mormântul lui, s-a pornit o zloată atât de mare, încât toată lumea a fugit de acolo, şi preoţii, toţi. N-au putut să-l mai bage în groapă. Au fugit şi groparii, nu mai era nimeni. Şi s-au dus iar a doua zi. Groapa era plină de şerpi. Plină de şerpi! Arată asta destul de mult. Alt om, paracliser la biserică, a vrut să se spânzure. S-a dus în podul grajdului, a urcat pe un scăunel, a legat funia, a uns-o bine cu săpun, a pus-o la gât şi a făcut: „Doamne, ajută!” şi s-a aruncat de pe scaun jos. Şi s-a rupt funia. Tot atunci, a văzut un drac, c-o aţucă aşa, subţire, şi a spus: „Atâta trebuia, numai!” Ptiu! L-a scuipat. Nu s-a mai spânzurat niciodată. Aici e mila lui Dumnezeu. El a spus: „Doamne, ajută!” şi Dumnezeu l-a ajutat şi l-a salvat. Dacă nu te rogi, cine să te ajute?

Mai spui „Doamne ajută!” şi la spital când mergi.

Cere şi ţi se va da. Bate şi ţi se va deschide. Obişnuinţa e a doua natură.

Unui copil de doi ani care întreabă cine e Doamne-Doamne, cum îi explici?

Unui copil... e greu de răspuns. Cel ce a făcut cerul şi pământul. Dumnezeu.

Dar la doi ani?

Trebuie să ştie, la doi ani, că este Dumnezeu şi e Creator. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: copilul când doarme încă de-a curmezişul patului să nu îl cruţi, ci îl scoli noaptea, să meargă la utrenie, chiar dacă plouă, chiar dacă ninge, chiar dacă-i ger. Nu să zici: „Vai, săracul copil, că e frig, că e mic, că să mai doarmă”. Nimic! Cum trăieşte copilul mic, aşa este şi mare. Şi să-i dai să postească de mic. Nu că vai, să mănânce, că-i copil... parcă mâncarea de frupt sau de post nu-i tot mâncare?

Un gând pentru români, vă rugăm.

Să-şi păstreze dreapta credinţă, să asculte de Dumnezeu, mulţumind pentru tot ce se întâmplă, pentru că toate suferinţele sunt pentru păcatele noastre. Să dea Dumnezeu ca românii să se trezească şi să îmbrăţişeze Ortodoxia şi pe Dumnezeu cu toată inima lor.

Amin!

Autor: Isabela Aivăncesei, pentru Lumea Credintei
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
Fiecare om are relația sa personală cu Dumnezeu și cu cei din jur. Nu există un șablon de iubire sau de sfințenie prin care toți oamenii să treacă și să bifeze altruismul, iertarea, mântuirea și altele asemenea. Oricine are emoția sa, povestea sa, balada sa, căderea și ridicarea sa. Fiece suflet este un diamant neprețuit. Iubirea cheamă iubire. Orice om poate fi iubit dacă vedem chipul lui Hristos în celălalt. Iubește și iubirea te va învăța să iubești curat. Iubirea ne face să ieșim din „eul” nostru şi să trăim plenar. Iubirea ne urcă la Dumnezeu și tot iubirea este criteriul Judecății de Apoi. Nu ne va întreba Doamne dacă avem multe „cartoane” și certificări, nici ce funcții am avut, nici prin ce cercuri de oameni ne-am învârtit, nici ce mașină am condus, nici în ce casă am locuit, nici ce vacanțe ne-au odihnit, ci ne va întreba cât am iubit și cât am iertat. Iubirea și iertarea curată transformă într-o liturghie lăuntrică chipul din om. Dragostea are raze puternice care prăjește prin flacăra interioară orice umbră de răutate din exterior, este lumina care alungă întunericul. Iubirea te transformă în ceea ce iubești și trece de orice barieră, de orice graniță. Cine iubește nu are ziduri sau temnițe interioare, ci trăiește bucuria Împărăției Veșnice în starea de grație divină. Iubirea naşte îngeri. Iubirea ne face frumoşi. Iubirea ne face sănătoşi.Adeseori ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț. Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere. Dacă fericirea altora este fericirea noastră atunci ştim că suntem pe drumul iubirii. Iubirea e o artă a inimii, este viaţă, este răbdare şi veşnicie. Nu pot cuprinde iubirea în aceste smerite rânduri şi nici nu-mi doresc asta, căci i-aş ştirbi din valoare. Iubirea nu se filosofează, nu se poate cuprinde în tratate, ci se simte, se gustă, se trăieşte clipă de clipă. Iubirea îţi taie respiraţia, nu are logică şi este foarte puternică, străbătând munţi, mări, ani, istorie… Iubirea este un curcubeu deasupra sufletului tău. În bucuria iubirii nu avem nevoie de măşti. Este singurul loc curat şi pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecţie a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanţe la iubire. Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii. Dacă iubeşti ierţi şi ierţi totul boiereşte, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubeşte aşa cum eşti, căci în iubire eu sunt tu şi tu eşti eu. Vocaţia fiinţelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi şi a locui în Dumnezeu. Iubesc Iubirea! Tu ce iubeşti? Mă semnez cu un strop de iubire. ieromonah hrisostom filipescu ortodox.md/articole/iubind-vei-invata-sa-iubesti/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
E păcat se serbezi Anul Nou?
Deşi marea majoritate a oamenilor nici nu-şi pun astfel de întrebări, pentru care Revelionul „e ceva sfânt”, este o bună parte a lumii mai evlavioasă, care are rezerve sau chiar este contra acestei sărbători. Astfel, pe unii îi prinzi în minuţioase pregătiri, alţii, însă, stau închişi şi trec în „opoziţie”.
Cum ar fi corect să procedăm mai creştineşte?
În primul rând, sărbătoarea este una civilă şi nu are tangenţe cu anul bisericesc. Cu toate acestea praznicul influenţează asupra vieţii creştine, căci tot credincioşii noştri se comportă diferit faţă de acest eveniment al trecerii dintr-un an în altul.
Pomenindu-se în faţa unei noi provocări, Biserica încearcă cumva să schimbe duhul sărbătorii, să o facă mai de suflet, de rugăciune. Nu ştiu cât de mult îi reuşeşte?! Oricum, în toiul veseliei şi a bubuiturilor din jur, sunt şi din cei care cu adevărat petrec în linişte un an calendaristic şi cer binecuvântare pentru un Nou An.
În multe biserici răsună cântări şi rugăciuni tocmai la miezul nopţii. Unii primesc Sfintele Taine şi astfel se bucură sufleteşte că Dumnezeu este în viaţa noastră.
În general, viaţa creştinului este asociată cu liniştea şi cu veselia lăuntrică, care aduce armonie, bucurie, zideşte… te odihneşte. Astfel, atât un eveniment din viaţa Bisericii, cât şi unul laic, ar trebui să fie petrecute în linişte, cu gândul la Domnul şi la cei dragi.
Problema omului de astăzi, de multe ori stă în patimile sale, care aşteaptă prilejuri de distracţie.
Astă noapte urmăream peste geam atâtea şi atâtea focuri de artificii. Era ceva foarte frumos! Însă această frumuseţe era cumva lipsită de conţinut. Uitându-mă la aceste lumini care „spărgeau cerul”, mă gândeam la risipa pe care e în stare să o facă omul de dragul aparentelor plăceri. Cât de repede se aprindeau şi se mişcau focurile, atât de repede şi se stingeau, şi rămânea întuneric.
Aşa-i multă lume, preferă întunericul! Câtă lumină ar fi putut aduce celor mai trişti, primind binecuvântare şi mulţumindu-i Domnului pentru toate binefacerile Sale. Lumini şi bucurii care nu se sting, nu se pierd, nu se risipesc, dar zidesc din lăuntru.
Tot aşa gândindu-mă mi-am amintit de copilăria şi adolescenţa mea, când Revelionul era evenimentul anului. Atunci ştiam că totul se permite, e libertate, nu-s restricţii… fă ce vrei! Şi tocmai de la aceste sărbători mi se trag multe neputinţe, am rămas doar cu regrete… Că n-am ştiut măsura şi am uitat de bunul simţ!
Aşa se întâmplă cu fiecare ce-şi dă frâu liber pornirilor trupeşti, uitând şi poate chiar călcând în picioare tot ce a zidit până atunci.
Nu îi judec, dar îi compătimesc şi încerc încă neîndemânatic să mă rog pentru cei care nu se pot stăpâni, care încă n-au găsit drumuşorul spre Domnul, care n-au înţeles ce este fericire, veselie, bucurie…
În aceste clipe, când avem liber de la lucru, de la şcoală… să folosim timpul pentru ceva util, frumos şi veşnic… pentru suflet. Şi nu vom regreta! Să facem din fiecare zi o sărbătoare!
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
Părinte, aghiuţă ştie ce avem în inima noastră? - Aceasta ar mai lipsi, să cunoască şi inimile! Numai Dumnezeu este cunoscător de inimi şi numai robilor Săi, El le descoperă uneori, pentru binele nostru, ce avem în inimile noastre. Aghiuţă ştie numai vicleniile şi răutăţile ce le sădeşte în uneltele lui; nu ştie gândurile noastre cele bune. Numai din experienţă pricepe unele lucruri, dar şi în acestea de cele mai multe ori greşeşte. Iar dacă Dumnezeu n-ar îngădui să le priceapă nici pe acestea, ar greşi mereu în toate, deoarece diavolul este întunecat. Vizibilitate zero!!! Nu ştie, de pildă, un gând bun de-al nostru.Dacă am vreun gând rău, pe acela îl ştie, pentru că el însuşi îl sădeşte. Dacă eu vreau să merg să fac o faptă bună undeva, să mântuiesc un om, diavolul nu ştie aceasta. Când însă acela îi insuflă cuiva un gând şi-i spune: „Du-te şi mântuieşte pe cutare om!”- şi îl va broda în acelaşi timp şi cu mândrie, atunci ştie gândul acesta. Prin faptul că omul primeşte mândria, dă drept ispititorului. Lucrurile sunt foarte fine. Vă aduceţi aminte de întâmplarea cu Avva Macarie? Odată l-a întâlnit pe diavolul, care se întorcea din pustia cea mai apropiată, unde fusese ca să ispitească pe fraţi. Acesta i-a spus: „Toţi fraţii s-au sălbăticit împotriva mea, afară numai de unul care este prietenul meu şi mă ascultă, iar când mă vede se învârte ca un titirez”. „Cine este fratele acela?”, l-a întrebat Avva Macarie. „Teopempt se numeşte”, i-a răspuns acela. Merge Cuviosul şi-l află pe fratele. Printr-un meşteşug a reuşit să-l facă să-i descopere gândurile şi astfel l-a ajutat. Când l-a întâlnit din nou pe diavol, l-a întrebat despre fraţi, iar acela i-a răspuns: „Toţi s-au sălbăticit foarte tare împotriva mea. Şi cel mai rău este că şi acela care îmi era prieten, nu ştiu cum s-a făcut de s-a schimbat, iar acum este cel mai sălbatic dintre toţi!”. Nu ştia că mersese Avva Macarie şi îl adusese pe fratele la calea cea bună, pentru că Avva Macarie lucrase cu smerenie, cu dragoste, şi de aceea diavolul nu a avut nici un drept asupra acelui gând. Dacă Avva Macarie s-ar fi mândrit, ar fi alungat Harul lui Dumnezeu şi diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci el ar fi ştiut aceasta, pentru că el i-ar fi brodat mândria.

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/diavolul-este-prost/
Moldova Ortodoxă

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: ortodox.md/articole/diavolul-este-prost/
Moldova Ortodoxă
Răspunde Raportează
gabilaura 2 ianuarie 2015  
Bonifatie – de la decăzut moral la sfânt
Mi-am amintit de viaţa Sfântului Mucenic Bonifatie, care tocmai se prăznuieşte la un început de an calendaristic. Lumea îl invocă în rugăciuni întru depăşirea patimii beţiei. O mare problemă, care macină atâtea şi atâtea vieţi, distruge atâtea familii… Multe beţii s-au făcut şi în noaptea spre Sf. Bonifatie. Astfel, unora le-ar prinde bine să citească din sinaxar, căutând la râvna şi jertfa acestuia, şi să ia aminte.
Acesta a trăit în vremea ultimului împărat persecutor al creştinilor, Diocleţian (284-305), fiind sluga unei femei alese din Roma, dar amorale, pe nume Aglaida. Cu aceasta se desfrâna, dar mai avea şi patima beţiei.
Aşa se întâmplă cu mulţi dintre noi, ajungem împătimiţi şi ne îndulcim cu păcatele. Însă păcatul este dulce în aparenţă, căci ulterior lasă doar venin, remuşcări… uneori acesta chiar ucide.
Privindu-i pe aceşti doi, stăpâna şi sluga, în primă fază a vieţii, ai zice că sunt nişte nemernici, care nu au nimic sfânt în ei.
Pornind de la aceste patimi, ulterior le sunt prezentate şi virtuţíle: erau blânzi, milostivi, cu dragoste faţă de cei în nevoie etc. Şi tocmai datorită virtuţilor şi la îndemnul unor înţelepţi, le apare un cuget bun: să aducă în casă moaştele unor mucenici pentru credinţa în Hristos. Astfel, îi descoperim nu doar dornici de plăceri şi desfătări lumeşti, dar şi de sfinţenie.
Abia acum începe convertirea lor. Bonfatie este trimis de către stăpână în căutarea sfintelor oseminte ale celor persecutaţi în imperiu. Ajunge la Tars, unde erau persecutaţi cei ce s-au încrezut în adevăratul Dumnezeu. Acest drum spre locurile persecuţiilor a fost un adevărat pelerinaj, iar întâlnirea cu cei persecutaţi a fost o adevărată revelaţie.
Simţind credinţa drept-măritoare şi fiind martorul atâtor schingiuiri, Bonifatie s-a convertit şi s-a jertfit.
Nici nu ne putem imagina cum e să înduri bătăi până îţi cade carnea de pe oase, să fii străpuns cu ace, scufundat în smoală, hrănit cu plumb fierbinte… apoi decapitat.
Iată chipul unui om desăvârşit!
Acum moaştele sale sunt cumpărate şi aduse cu mare cinste la Roma. Aglaida e prima care le venerează şi-i construieşte mucenicului o biserică nu departe de capitală. Vinde toată averea sa, o împarte nevoiaşilor şi se consacră rugăciunii şi slujirii aproapelui până la sfârşitul vieţii sale pământeşti.
Din viaţa acestora putem învăţa tare multe, noi, cei care sălăşluim în viaţă păcătoasă. Că Dumnezeu aşteaptă întoarcerea, îndreptarea şi slujirea noastră. Or, zice Domnul că nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.
Răspunde Raportează
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou. Mesajul a fost trimis.